Medicamente pentru Programul naţional oncologie şi farmacie, livrate Spitalului Judeţean Constanţa de două societăţi cu acţionariat german (document)

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Andrei” Constanţa a anunţat numele agenţilor economici care şi-au adjudecat contratul de „Achiziţie medicamente pentru Programul naţional oncologie şi farmacie“.
 
Potrivit anunţului de atribuire numărul 173889/08.12.2016, publicat pe SEAP, valoarea totală finală a contractului atribuit este de 148.989 de lei. Contractul a fost atribuit prin negociere directă, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, din cauza situaţiei de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă. Contractul nr. a16730 a fost semnat cu Merck Romania SRL, iar valoarea acestuia este de 141.000 de lei, fără TVA. Contractul nr. a16729 a fost semnat cu Farmexpert DCI SRL, iar valoarea lui este de 7.989 de lei, fără TVA.

Despre Merck Romania SRL

Potrivit Registrului Comerţului, Merck Romania SRL a fost înmatriculată în anul 2010 şi are sediul social în Bucureşti, Calea Plevnei. Capitalul social subscris, de 1.524.800 de lei, integral vărsat, este compus din 152.480 de părţi sociale. Societatea este controlată de asociatul unic Merck Holding GMBH, cu sediul în Germania, Frankfurter Strasse 250. Administratorul societăţii este Doiniţa Ionescu, născută pe 20.05.1967, în satul Măgurele, Prahova. Merck Romania SRL se ocupă de comerţul cu ridicata al produselor chimice. 

Despre Farmexpert DCI SRL

Firma a fost înfiinţată în anul 1996 şi are sediul social în Bucureşti, strada Amilcar C. Săndulescu nr. 7. Capitalul social subscris, de 9.500.070 de lei, integral vărsat, este compus din 950.007 părţi sociale. Asociat unic este Alliance Healthcare Deutschland AG, cu sediul în Germania, Solmsstrasse, Frankurt Am Main. Persoane împuternicite sunt Pădureţ Sorin Ionel, Schiop Vasile Ciprian, Ciubotariu Daniel, Valentin Ene, Emilian Trasnea, Iulian George Trandafir - director general, Marius Tănase - director executiv, Daniel Ştefan - director executiv, Călinoiu Cornel, Eşanu Adrian EugenMondini de Focatiis Marcello Manlio, Emilian Trasnea, Iulian George Trandafir - preşedinte CA. Activitatea principală a Farmexpert DCI SRL se referă la comerţul cu ridicata al produselor farmaceutice.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta anunţul de atribuire a celor două contracte. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Județean Constanța achiziționează servicii de verificare tehnică pentru construirea noului spital „Mama și Copilul”

02 Feb 2024 878

Licitație de la Spitalul Județean Constanța, contestată în instanță de Farmatin Medical SRL (DOCUMENT)

03 Aug 2023 1283

Cine livrează mai multe materiale sanitare către Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” (DOCUMENTE)

23 Feb 2023 1992

Spitalul Județean Constanța cumpără proteze ortopedice (DOCUMENTE)

22 Feb 2023 1880

Ce firmă furnizează medicamente pentru Spitalul Județean Constanța (DOCUMENT)

19 Mar 2022 2785

Acord-cadru pentru deșeurile biologice periculoase de la Spitalul Județean Constanța. Cine primește 380.000 de euro (DOCUMENT)

12 Feb 2022 3303

S-a reluat licitația pentru noul corp al Spitalului Județean Constanța care va avea un număr total de 365 de paturi

26 Nov 2021 1862

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a bătut palma cu o firmă din Ilfov. Detalii din contract (document)

18 Jul 2021 3090

Spitalul Județean Constanța cumpără materiale de protecție (document)

10 Jul 2020 3298

Spitalul Județean Constanța cumpără aparate si produse medicale (document)

02 Jul 2020 1672

Licitație pentru igienizarea terenului și toaletarea copacilor din incinta ”Spitalului de Oase” din Eforie. Spațiul verde, inclus în fondul forestier

16 Jun 2020 1568

Coronavirus Spitalul Județean Constanța cumpără echipamente pentru Secția de Terapie Intensivă (document)

03 Apr 2020 2413

Firma în care este asociat un consilier judeţean se va ocupa de servicii de spălare în Spitalul Judeţean Constanţa (document)

11 Jul 2019 3097

Cine va livra kiturile de reactivi gaze în sânge Spitalului Judeţean Constanţa (document)

31 May 2019 2071

Cine va livra incineratoare Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa (document)

30 May 2019 2422