OMV Petrom va furniza carburant pentru navele ARSVOM (document)

Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe mare (ARSVOM), cu sediul în incinta portului Constanţa, dana 78, Constanţa a încheiat un contract de furnizare motorină Euro 5 neaccizata pentru navele ARSVOM, informează licitatiapublica.ro.
 
Potrivit contractului, operatorul economic declarat câştigător, OMV Petrom SA va livra cantitatea de 400 tone motorină EURO 5 estimată pentru acordul cadru. Carburantul trebuie să fie scutit de accize, “potrivit prevederilor art.206^60 pct.b),din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare, fiind destinată navelor şi şalupelor ARSVOM Constanţa”, după cum se arată în anunţul de atribuire.

Valoarea totală finală a contractului este de 1.198.679,84 de lei.

OMV PETROM SA are sediul pe strada Coralilor, nr 22, sector 1, Bucureşti. OMV Petrom SA este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Ministerul Economiei, în numele statului român, deţine 20,6% din numărul acţiunilor. Un procent de 20,1% îi revine Fondului Proprietatea SA. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are 2% din cota de participare, în timp ce acţionarul majoritar este concernul austriac OMV Aktiengesellschaft, care deţine 51% din acţiuni. Restul hârtiilor de valoare sunt deţinute de Lista Acţionarilor PPM (din cadrul Programului de Privatizare în Masă) - 6,2%. Directorul general executiv al companiei este Mariana Gheorghe. Compania are ca domeniu de activitate „extracţia petrolului brut; explorarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale“. În anul 2013, societatea a avut o cifră de afaceri de 18.071.913.810 lei şi un profit de 5.667.088.065 de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.