Penitenciarul Poarta Albă modernizează sectorul vizite (document)

Penitenciarul Poarta Albă a atribuit contractul privind execuţia lucrărilor pentru modernizarea şi extinderea sectorului vizite.
 
Potrivit anunțului cu numărul 192764/06.10.2015, criteriul de atribuire a fost „preţul cel mai scăzut”, contractul revenindu-i operatorului economic Euromateria. Precizăm că au fost primite doar două oferte. Estimat iniţial la suma de 865.943,55 lei (fără TVA), contractul a fost achiziţionat la valoarea de 862.170,51 lei (fără TVA).
 
Detalii despre firma câştigătoare
 
Potrivit Registrului Comerţului, Euromateria se ocupă cu „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”. În cadrul societăţii figurează drept asociat unic Răzvan-Mihai Gheorghe, născut în Bucureşti, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100% / 100%. De asemenea, acesta are şi calităţile de împuternicit şi administrator al firmei.
 
Numele lui Răzvan-Mihai Gheorghe mai apare în calitate de asociat şi în următoarele patru firme din Constanţa, care au fost radiate, şi anume: Euro Materia SRL, Euromateria SRL, Promillenaria Cons SRL şi Rivan Mar SRL. În ultimele trei societăţi menţionate, avea şi funcţia de administrator. De asemenea, Răzvan-Mihai Gheorghe este asociat în alte două firme din judeţul Constanţa, Tehno Deviz Construct SRL şi Wiga Teal SRL, acestea aflându-se în stare de funcţiune, cu menţiunea că în ultima firmă figurează şi drept administrator.
 
Conform vrajitorul.eu, Euromateria SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 520.408 lei, datorii totale de 554.302 lei şi doi salariaţi. Datele se aplică pentru anul 2014.

Anunţul complet poate fi vizualizat în secţiunea „Documente" a acestui articol.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Doi bărbați condamnați definitiv la închisoare cu executare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

15 Mar 2024 524

În județul Constanța Încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce faptă a ajuns după gratii

14 Mar 2024 519

IPJ Constanța Bărbat încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Ce faptă a comis

28 Feb 2024 664

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Ce faptă l-a adus după gratii?

27 Feb 2024 544

Condamnat la București, prins la Constanța Cât timp va petrece după gratii un bărbat acuzat de tâlhărie calificată

21 Feb 2024 693

Știri Constanța Trei bărbați au ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța. Iată motivele

08 Feb 2024 765

Identificat într-un tren care circula pe ruta Constanța– București Cât timp va petrece după gratii, la Poarta Albă, un bărbat acuzat de tăinuire

05 Feb 2024 678

Știri Constanța Conducător auto fără permis, acum în spatele gratiilor!

03 Feb 2024 809

Penitenciarul Poarta Albă alimentează cu gaz a Secția exterioară de la Valu lui Traian! (DOCUMENT)

16 Dec 2023 917

Știri Constanța Pieton implicat într-un accident în apropierea Penitenciarului Poarta Albă

15 Dec 2023 966

Știri Constanța A condus o mașină sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cât timp va petrece în Penitenciarul Poarta Albă

05 Dec 2023 767

UPDATE Accident rutier pe drumul către Penitenciarul Poarta Albă! Sunt mai multe victime

17 Nov 2023 2075

Știri Constanța Un bărbat a ajuns după gratii pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere

11 Nov 2023 818

Știri Constanța Au condus băuți. Cât timp vor petrece doi bărbați în Penitenciarul Poarta Albă

29 Oct 2023 883

Licitații Publice Penitenciarul Poarta Albă – Secția Exterioară Valu lui Traian se racordează la gaze. Cât costă lucrările (DOCUMENT)

17 Oct 2023 965