Tinerii învaţă programare şi Arduino la a patra ediţie a Atelierelor Coder Dojo, găzduite de Telekom

  • Peste 70 de copii şi tineri participanți pe perioada anului şcolar 2015-2016
  • 3 ateliere simultane deschise pentru copii – pentru programatori începători, programatori avansați și Arduino începători
  • Atelierele sunt inițiate, conduse și desfășurate de voluntari
 
Peste 70 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani s-au înscris la cea de-a patra ediţie a Atelierelor Coder Dojo București Nord găzduite de Telekom Romania, unde vor învăţa programare şi electronică asistată de calculator, centrată pe platforma de dezvoltare Arduino. Atelierele se defăşoară gratuit pe perioada anului şcolar 2015-2016 şi cuprind sesiuni de instruire pentru programatori începători, dar şi pentru tinerii care au dobândit deja experienţă în cadrul Dojo-urilor din anii precendenţi şi doresc să se perfecţioneze în programare sau în Arduino. Copiii şi tinerii participanţi sunt coordonaţi de mentori voluntari, atât din mediul de afaceri, cât şi specialişti independenţi care doresc să se implice în educarea tinerei generaţii.
 
Astfel, grupa programatorilor începători, formată din 50 de copii, învață noțiuni introductive de programare cu ajutorul a două platforme dedicate copiilor (Khan Academy și Scratch), dar și detalii utile pentru cele mai diverse limbaje de programare, în funcție de ceea ce îi pasionează. Programatorii avansaţi, cu până la 2 ani de activitate în cadrul Dojo-ului, se concentrează pe dezvoltarea de proiecte proprii precum jocuri, website-uri, versiuni pentru jocul Minecraft și aplicații pentru terminale mobile.
 
Cel de-al treilea atelier este specializat în Arduino (electronică asistată de calculator) şi pregăteşte viitori experţi în tehnologia Internet of Things. Atelierul este deschis copiilor de minimum 12 ani, care vor învăța de la zero atât elemente de hardware (circuite electronice simple, cu senzori, LED-uri, motoare, difuzoare, toate controlate de microcontroller-ul de pe platforma Arduino), cât și programare (limbajul pentru platforma Arduino este bazat pe C/C++).
 
Atelierul de Arduino a fost introdus anul trecut în programul Coder Dojo Bucureşti Nord, fiind primul astfel de atelier la nivel național. Explicațiile teoretice privind principiile circuitelor electronice și ale programării sunt însoţite de aspecte practice ale noțiunilor de fizică și matematică învățate la școală, prin intermediul kiturilor de elemente puse la dispoziție gratuit de RoboFun, magazin online de robotică. În total, 8 copii participă la atelierul de Arduino de anul acesta, continuându-şi astfel studiile începute la ediţia 2014 a programului.
 
Dojo-ul București Nord @Telekom Romania este cel mai vechi asemenea Dojo din țară, cu o activitate de 4 ani, și se desfășoară lunar, într-un spațiu pus la dispoziție de Telekom Romania, care asigură suport logistic și conexiunile de mare viteză la internet. Oricine se poate alătura platformei Coder Dojo, fie ca mentor voluntar, fie pornind propriul Dojo. Mai mult, la ediţia de anul acesta, tinerii participanţi la atelierele din anii precedenţi se implică la rândul lor în educarea copiilor, în calitate de mentori.
 
CoderDojo este o mișcare internatională inițiată în Irlanda în anul 2011, cu scopul de a oferi copiilor interesați contextul în care să poată învăța programare într-un mediu informal, prin sesiuni regulate, în afara programului școlar. La Coder Dojo, copiii învață să programeze, să dezvolte site-uri web, aplicații, programe, jocuri și multe altele. Dojo-urile sunt inițiate, conduse și desfășurate de voluntari.
 
În România, la acest moment, există 19 ateliere – în Arad, Bucuresti (2), Călărași, Chișinău, Cluj-Napoca, Dumbrăvița, Iași (2), Lipova, Lugoj, Moșnița Nouă, Oradea, Siret and Timișoara (5). Toate Dojo-urile din țară sunt permanent deschise voluntarilor pentru participare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Orange va construi rețeaua de telecomunicații din cartierul Palazu Mare, municipiul Constanța

12 Jul 2022 1913

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a încheiat un nou contract de telefonie fixă voce și date (DOCUMENT)

02 Apr 2022 2960

CT BUS, anunț despre serviciul de plată prin SMS

28 Mar 2022 5426

Telekom Romania Communications va deveni Orange Romania Communications, de luna viitoare

28 Feb 2022 1825

Primăria Constanța a atribuit un contract de telefonie mobilă și date!

30 Dec 2021 2671

Când va disputa Farul Constanța meciurile cu Chindia Târgoviște și CS Mioveni

10 Sep 2021 3073

„Tipul de la cablu“ poate fi văzut pe telefonul mobil, într-o aplicaţie simplă

08 Jul 2021 2153

Sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate din comuna Luncavița, județul Tulcea

30 Apr 2021 3351

Reduceri promoționale la principalele produse și servicii Telekom Romania, grupul de companii cu cel mai mare ritm de creștere al abonaților de mobil

21 Apr 2021 1806

CONSILIUL CONCURENȚEI INVESTIGHEAZĂ TELEKOM ROMANIA COMMUNICATIONS SA PENTRU ABUZ DE POZIȚIE DOMINANTĂ

18 Mar 2021 1614

Un nou antreprenor își face loc pe piața de business din Mamaia. Cine este și ce afaceri va dezvolta în stațiune

28 Jan 2021 7049

Achiziție simplificată. Primăria Constanța, contract pentru telefonie și date mobile

25 Sep 2020 2906

Antrenorul Ruben de la Barrera - „Este un drum lung care ne așteaptă“ FC Viitorul are meci cu FCSB, duminică, în Liga 1 (galerie foto)

29 Aug 2020 3341

Două mari companii, sancționate pentru că ar fi încălcat Regulamentul General pentru Protecția Datelor. Ce amenzi au primit și de ce (documente)

12 Jun 2020 1722

Tragedie în fotbalul românesc A murit, la numai 49 de ani, fostul arbitru Dan Lăzărescu

11 May 2020 3192