XTB Academic Trading Championship şi-a desemnat câştigătorii

XTB Academic Trading Championship şi-a desemnat câştigătorii:

Premiul întâi la tranzacţionare online a fost câştigat de un student la ASE

România- o piaţă încă “virgină” privind tranzacţionarea pe pieţele financiare

Bucuresti, 17 decembrie 2010- Cel mai important concurs studenţesc de tranzactionare online, XTB Academic Trading Championship, organizat de X-Trade Brokers, a fost câştigat de Liviu Adrian Țaga, student la Academia de Studii Economice, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori  în anul IV, care a realizat un randament de tranzacţionare de 297%.
Concursul s-a desfăşurat în perioada 4 noiembrie - 10 decembrie 2010 şi a presupus tranzacţionarea cu bani virtuali, pe pieţe reale- valutară, de mărfuri, acţiuni şi indici bursieri- prin intermediul conturilor demonstrative din platforma de tranzactionare Metatrader 4.0. Toţi concurenţii au avut un sold iniţial de 10.000 de lei virtuali, mecanismul de concurs fiind extrem de simplu: câştigă cei care au randamentele cele mai mari. Premiile principale au fost acordate la finalul concursului şi au vizat activitatea de tranzacţionare realizată pe toată durata desfăşurării concursului. Premiile săptămânale şi zilnice au fost acordate în perioada de desfăşurare a concursului şi au marcat activitatea de concurs realizată pe toată durata unei săptămâni sau a unei zile.
La concurs au participat peste 1.000 de studenţi. Cu ajutorul partenerilor educaţionali- Universitatea Româno Americană, Academia de Studii Economice, Senatul Studenţesc ASE, Universitatea Bucureşti, Uniunea Naţională a Studenţilor din România, Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti, Universitatea Danubius- XTB a organizat o serie de seminarii şi webminarii de instruire a peste 1.000 de studenţi pasionaţi de trading.
Câstigătorul concursului a fost Liviu Adrian Țaga, cu un sold de 39.665 RON şi o performanţă de 297%. El a căştigat un Laptop Lenovo, o carte de specialitate (“Trading for a living: Psychology, Trading tactics, Money management”), o şapcă originală McLaren şi un internship în cadrul X-Trade Brokers Romania.
Locul al doilea în cadrul concursului XTB Academic Trading Championship 2010 a fost câştigat de către Cristian Constantin, cu un sold de 25.437 RON şi o performanţă de 154%. Cristian este student la ASE, Facultatea de Management, în anul al doilea. El a castigat un PDA HTC, o carte de specialitate, o şapcă originală McLaren şi un internship la X-Trade Brokers Romania. Locul al treilea  în concurs a fost ocupat de către Mihai Chisăliţă (Studii Postuniversitare de specializare în Antreprenoriat si Supply Chain Management, Universitatea Transilvania din Brasov), cu un sold de 23.644 RON şi o performanţă de 136%, care a câştigat o carte de specialitate,  o şapcă originală McLaren şi un internship în cadrul X-Trade Brokers Romania.
Ocupanţii locurilor 4-10 în acest concurs au câştigat câte o carte de specialitate “BUFFETT- The making of an American Capitalist” şi câte o şapcă originală McLaren.
Concurenţii care au obţinut cele mai bune randamente săptămânale au câştigat câte o carte de specialitate “The new market wizard: conversation with America’s top traders”, iar cei care au obţinut cele mai bune randamente zilnice au câltigat câte o şapcă originală McLaren.
“Volumele tranzacţionate în România pe platforma X-Trade Brokers au evoluat spectaculos: la sfârşitul primului nostru an de activitate în România - 2009- am depăşit 400 milioane Euro pe luna (tranzacţii în marjă); la finele lui 2010 avem un volum lunar de peste 1 miliard Euro (tranzacţii în marjă)”, a arătat Victor Safta, director X-Trade Brokers Romania. “Cu toate acestea, faţă de potenţialul său, România este încă o piaţă <<virgină>> în ceea ce priveşte tranzacţionarea pe pieţele financiare, iar principalul obstacol nu îl reprezinta banii, ci lipsa de instruire şi accesul redus al majorităţii populaţiei la informaţii de profil. La seminariile şi webinariile de instruire gratuită organizate de X-Trade Brokers începând cu vara anului trecut au participat peste 15.000 de persoane, plus cca 1.000 de studenţi la actualul concurs, ceea ce arată un interes foarte mare de a învăţa despre pieţele financiare; şi, dacă am fi avut o capacitate mai mare de organizare, cu mult mai multe persoane ar fi venit la seminariile şi webinariile noastre, ceea ce ne directioneaza în fixarea obiectivelor pe termen scurt si mediu. Concursul XTB Academic Trading Championship 2010 arată clar orientarea tinerei generaţii către pieţele financiare şi <<apetitul>> pentru <<febra de pe Wall Street>>”, a precizat Victor Safta.

****

Despre X- Trade Brokers DM SA
X- Trade Brokers DM SA este o casă de brokeraj înfiinţată în Polonia, în anul 2002. In prezent, compania are sucursale in 19 tari din Europa, Asia si America Centrala, fiind autorizată şi monitorizată de instituţiile locale care reglementează pieţele de profil din fiecare tara in care isi desfasoara activitatea. Sucursalele au identitati juridice distincte si se supun legislatiilor fiecarei tari. Fondurile clientilor sunt separate de fondurile companiei, decontarile tranzactiilor se realizeaza in fiecare tara in care compania are sucursale.
X-Trade Brokers cotizeaza la mai multe fonduri de compensare a investitorilor si se supune tuturor cerintelor de adecvare a capitalurilor si procedurilor de gestionare a fondurilor clientilor conform MIFID.
X- Trade Brokers acţionează ca intermediar pe Bursa din Varşovia şi ca formator de piaţă de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenţă (CFD-uri) şi Opţiuni- având ca activ suport instrumente tranzacţionate pe toate continentele pe pieţele valutare (forex), monetare, de mărfuri şi, respectiv, de capital (acţiuni şi indici bursieri).
X-Trade Brokers tranzacţionează instrumente derivate pe piaţa extrabursieră, decontările tranzacţiilor efectuându-se direct între participanţii la piaţă (instituţii financiare, bănci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice).
XTB deţine platforme de tranzactionare on-line de ultima tehnologie şi nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicaţiilor şi nici pentru deschiderea / închiderea poziţiilor. Clienţii au acces permanent  la conturile de investiţii.
La nivel european, X-Trade Brokers are peste 20.000 de clienţi care tranzacţionează lunar un volum ce depăşeşte 25 miliarde Euro (in marja).
Incepand cu anul 2010, XTB este partener corporate in Formula 1 al Vodafone McLaren Mercedes.
Pe piaţa din România, X- Trade Brokers s-a lansat oficial în februarie 2009 şi este autorizatǎ de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Pana in prezent, X-Trade Brokers Romania a educat mai mult de 16.000 de persoane prin programele educationale pe care le desfasoara pe teritoriul tarii.


Volumele lunare de tranzactionare in Romania ating acum 1 miliard de euro (in marja). 
Pentru mai multe informaţii vǎ invitǎm sǎ vizitaţi www.xtb.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 178

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 217

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 540

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 399

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 313

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 522

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 666

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 640

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 558

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 815

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 626

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 616

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 558

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 515

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 834