Comunicat DIICOT - 29 aprilie 2015

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor P. M. G, pentru săvârşirea infracţiunilor de  trafic de minori, F. T. şi N. G., pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi proxenetism.  

  În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu toamna anului 2014, inculpatul P. M. G., minor în vârstă de 17 ani, a recrutat 2 minore cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, eleve ale unor unităţi şcolare de pe raza municipiilor  Lupeni şi Vulcan şi care proveneau din familii dezorganizate, în scopul exploatării sexuale. Inculpatul folosea metoda loverboy  dezvoltând o dependenţă emoţională victimelor iar ulterior le determina să practice  prostituţia, sumele de bani obţinute de acestea fiind însuşite de către acesta. De asemenea, inculpatul le ameninţa că în situaţia în care victimele nu obţineau anumite sume de bani din activitatea de prostituţie, urma să le denunţe părinţilor.
    Cu privire la inculpaţii F.T ( 61 ani ) şi N.G ( 60 ani ) există suspiciunea rezonabilă că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au săvârşit mai multe infracţiuni de proxenetism în formă agravantă, respectiv act sexual cu un minor. Aceştia au determinat un număr de 3 persoane de sex feminin cu vârstele cuprinse între 14 şi 15 ani, să practice prostituţia, pe raza minicipiului Petroşani.
    Inculpaţii puneau la dispoziţia victimelor o garsonieră şi, totodată racolau clienţi în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu victimele minore. Sumele obţinute de către acestea erau însuşite de inculpaţi.
    De asemenea, inculpaţii au întreţinut, raporturi sexuale cu minorele, deşi cunoşteau faptul că acestea sunt eleve de şcoală generală.
    Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Trinunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă.
    Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.
    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul I.P.J. Hunedoara.
    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 828

Femeie din Tulcea acuzată de viol asupra unui minor! Cazul ajunge la Constanța

27 Mar 2024 473

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1054

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 793

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1342

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 681

SPIT Constanța cere insolvența Balcan Logistic SA! Firma, parte responsabilă civilmente într-un dosar DIICOT cu un presupus prejudiciu de 180 de milioane de euro

20 Mar 2024 692

Trei persoane reținute la Tulcea pentru trafic de droguri! Ce au stabilit procuroriii DIICOT (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 637

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 544

IGPR Acțiuni pentru combaterea criminalității organizate (VIDEO)

16 Mar 2024 414

Mihai Marius Aurel (Pitbull) și Rafte Daniel, trimiși în judecată de DIICOT

15 Mar 2024 673

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 4011

Finul lui Adrian Mutu, reținut înainte de nuntă pentru trafic de droguri

10 Mar 2024 630

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 2854

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 630