Comunicat Guvernul Romaniei

Primul Ministru Victor Ponta s-a întâlnit ieri, 4 septembrie, la Belgrad cu Premierul sârb Aleksandar Vucic cu prilejul unei vizite informale de lucru. Cei doi Prim Ministri au discutat despre evoluția proiectelor de cooperare stabilite cu prilejul trilateralei de la Craiova, din prima parte a acestui an, o atenție specială fiind acordată proiectelor din domeniul energetic, transporturilor și dezvoltării regionale.

S-a stabilit ca, până la finele lunii octombrie, grupele de lucru formate pentru gestionarea proiectelor comune prioritare să se întrunească și să prezinte celor două guverne progresele înregistrate și propuneri concrete de accesare a unor programe de finanțare europene în sprijinul acestor proiecte. Premierul sârb a prezentat cu acest prilej evoluțiile din ultima perioadă în parcursul spre aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.

Un subiect regional de actualitate discutat de premierii român și sârb a fost afluxul de refugiați în Europa din ultima perioadă și modul în care Uniunea Europeană precum și alte state europene pot face față acestei situații. Cele două guverne se vor informa reciproc pe această temă în perioada următoare, vor continua eforturile comune pentru a preveni și combate traficul de persoane la nivel regional și vor avea în atenție inițiativele la nivel european pentru o gestionare eficientă a acestei crize.
 
Biroul de presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 280

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 411

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 270

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 557

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 339

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 306

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 258

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 708

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 987

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 383

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 381

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 426

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 21 martie 2024

22 Mar 2024 345

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 21 martie 2024

21 Mar 2024 415

IGSU România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza (DOCUMENT)

14 Mar 2024 502