Creditorii Loga SRL decid, în septembrie, regulamentul de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei

 

Maestro SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitorului SC Loga SRL, conform sentinţei civile nr. 2040/ 22.09.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, în dosarul 12027/118/2012, convoacă întrunirea comitetului creditorilor.
 
Şedinţa va avea loc la sediul lichidatorului judiciar din Constanţa, strada Aristide Karatzali nr. 24, în data de 5 septembrie, la ora 14.00. Pe ordinea de zi au fost incluse două proiecte: modificarea strategiei şi a regulamentului de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, stoc de marfă şi
autoturisme, în sensul reducerii preţului de pornire a licitaţiei, şi aprobarea preţului de pornire a licitaţiei pentru bunurile evaluate suplimentar, conform raportului de evaluare.
 
Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată, sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii. De asemenea, creditorii pot vota şi prin corespondenţă. Precizăm că pe lista creditorilor se regăsesc: AJFP Constanţa, Unicredit Ţiriac Bank - Bucureşti, Banca Transilvania, Loga Autoteile GMBH - Petergasse Strase 31, Straubing, Germania, Universal Grup SRL.

Despre Loga SRL

Cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Răsuri, firma a fost înfiinţată în anul 2006. Capitalul social subscris, de 800.000 de lei, integral vărsat, este compus din 80.000 de părţi sociale. Societatea este controlată de Virgil Caţă, născut pe 30.05.1977, în Constanţa, cu 90% din capitalul social, şi Diana Ungureanu, născută pe 19.03.1983, în Constanţa, cu 10% din capitalul social. Loga SRL desfăşoară activităţi de comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.