Debitor şi creditor Bogdan Chimişliu, afacerist de Top 300 din Constanţa, a băgat crama de la Mihai Viteazu în insolvenţă



Dacă ZIUA de Constanţa nota recent că firma Biochem SRL a milionarului constănţean Bogdan Chimişliu a trecut recent printr-o majorare de capital de 9.000.000 de lei, o veste nu la fel de bună primeşte acum imperiul de business al unuia dintre afaceriştii de top ai Constanţei. Tribunalul Constanţa a decis deschiderea procedurii de insolvenţă în formă generală a firmei Cramele Mihai Viteazu SRL, deţinută pe jumătate de Bogdan Chimişliu, alături de Liviu Bălan (47,5%) şi Leonard Gabriel Stănăgui (2,5%), aşa cum arată datele actuale de la Registrul Comerţului. Liviu Bălan este de altfel şi administratorul firmei.

Citeşte şi
Familia Chimișliu a mărit capitalul social al Biochem SRL din profitul pe trei ani

Pe 10 noiembrie, Tribunalul Constanţa a decis deschiderea insolvenţei în formă generală împotriva debitorului Cramele Mihai Viteazul SRL prin Sentinţa civilă nr. 2539/03.11.2015 pronunţată de Tribunal în dosarul  6555/118/2015. Creditorul firmei este SC Biochem SRL, firmă controlată de Bogdan Chimişliu. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe 15.10.2015, creditoarea Biochem SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC Cramele Mihai Viteazu SRL pentru o creanţă în valoare de 566.131,67 de lei, rezultată din datorii comerciale.
 
Alţi creditori ai societăţii debitoare pot înregistra cereri de admitere a creanţelor asupra averii până la 18 decembrie 2015. Termenul-limită de verificare a creanţelor, întocmirea şi publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar al creanţelor este 6 ianuarie 2016, tabelul putând fi definitivat până  la 1 februarie 2016. Adunarea Creditorilor va avea loc la adresa administratorului judiciar, Continvest Insolvenţă SPRL, strada Maior Şofran nr. 3, pe 11 ianuarie, la ora 15.00.



Deşi anul trecut a încheiat totuşi pe plus, iată că acum datoriile au adus firma în insolvenţă. La finele lui 2014, firma declara un profit de doar 3.584 de lei, raportat la o cifră de afaceri de 512.222 de lei şi şase salariaţi. Tot şase salariaţi a avut şi în 2013, când cifra de afaceri se ridica la 894.302 lei, cel mai bun an al firmei, în care profitul declarat a fost de 17.145 de lei.
 
Liviu Bălan, asociatul lui Chimişliu, mai apare ca asociat în firma Oenosliv SRL din Vaslui, iar Stănăgui este de asemenea şi Persoană Fizică Autorizată.
 
Bogdan Chimişliu este unul dintre constănţenii new entry în top 300 Capital cei mai bogaţi români. El se ocupă de comerţul cu produse chimice, afaceri ce i-au adus o avere estimată la 22-24 de milioane de euro. Virginia şi Ştefănel Bogdan Chimişliu deţin, din 1991, compania Biochem. Încă de la înființare, în anul 1991, compania a continuat să crească, ajungând astăzi la un rulaj aproximativ de 27,8 milioane de euro și un profit de circa 4,2 milioane de euro. În primăvara anului trecut, ca parte a strategiei de dezvoltare, acționarii au decis să investească într-un siloz cu o capacitate de 44.000 de tone pentru stocarea cerealelor, în localitatea Dragalina din județul Călărași, se arată în ediția din 2015 a revistei Capital, ce prezintă cei mai bogați 300 de români, Ștefănel Bogdan Chimișliu aflându-se pe locul 229.
 
Bogdan Chimișliu mai figurează ca asociat în firmele: Agrimofert SRL, Biochem Credite IFN SA, Biochem Farming SRL, Biochem Organics SRL și Cramele Mihai Viteazu SRL. De asemenea, ca administrator figurează în firmele: Agrimofert SRL, Biochem Credite IFN SA, Biochem Farming SRL, Biochem Organics SRL și Biochem Trading SRL.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.