Firma condusă de Mazăre, Constantinescu, Strutinsky şi Cârciog Cum a băgat în insolvenţă Xenoti SRL clubul HCM Constanţa

Pe data de 9 ianuarie, Cristina Constantinescu, judecător al Secţiei a II-a Civile din Tribunalul Constanţa, pe masa căreia se află insolvenţa HCM Constanţa, a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de către debitoarea SC Xenoti SRL, care operează şi deţine în proprietate hotelul Flora.
 
Cristina Constantinescu, magistrat al Tribunalului Constanţa, a amânat, pentru data de 15 mai, judecata în dosarul în care SC Xenoti SRL, unitate condusă de Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, Sorin Gabriel Strutinsky şi defunctul Mihail Gheorghe Cârciog, a solicitat şi obţinut intrarea în insolvenţă a Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa. Membrii fondatori ai clubului sunt Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi persoana fizică Ali Nurhan.
 
Problemele campioanei HCM, clubul de suflet al fostului preşedinte al CJC, Nicuşor Constantinescu, au început de îndată ce principalul sponsor, Consiliul Judeţean Constanţa, nu a mai putut aloca bani pentru a susţine echipa. În contextul problemelor financiare, cei mai mulţi jucători au pus bazele unei noi echipe, HCDS - Handbal Club Dobrogea Sud.

Xenoti are de recuperat 317.449,43 de lei

Conform Monitorului Oficial al României, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 1 octombrie 2015, creditoarea SC Xenoti SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa. În motivarea cererii, SC Xenoti SRL a arătat, conform datelor oficiale, că deţine împotriva debitoarei o creanţă în valoare de 317.449,43 de lei, reprezentând contravaloarea unor facturi emise de creditoare în executarea contractului de prestări servicii turistice nr. 6/08.01.2014 precum şi a actului adiţional nr. 1/05.01.2015, prin care se prelungeşte contractul având ca obiect prestarea de servicii turistice de cazare şi masă pentru debitoare (Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa).

HCM a recunoscut datoria

Reprezentanţii SC Xenoti SRL au mai arătat în faţa instanţei că oficialii Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa au recunoscut respectivul debit, prin extrasul de cont înregistrat la SC Xenoti SRL sub nr. 110/17.03.2015, însă neachitat de aceasta în termen de 60 zile de la scadenţă. Administratorul judiciar a fost desemnat practicianul in insolvenţă Maestro SPRL. Administratorul special al Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa a fost desemnată Iulia Inta.

Clubul a semnat dovada de comunicare, fără contestaţie

În dosarul cauzei, se mai arată că cererea formulată de creditoarea SC Xenoti SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei, a fost comunicată debitoarei Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa, care a semnat dovada de comunicare, fără a formula contestaţie potrivit dispoziţiilor art. 72, alin. 3 din Legea nr. 85/2014.

Cine deţine masa credală 

Tot potrivit datelor oficiale, Finanţele Publice Constanţa deţin 21,75% din masa credală a HCM, SC Xenoti SRL deţine 5,81% din masa credală, în timp ce creditorii salariali deţin 60,53% din totalul de creanţe salariale înscrise în tabelul preliminar şi 98,79% din totalul de creanţe salariale.

Sportivi, membrii staff-ului echipei, societăţi şi persoane 

Printre creditorii Clubului Sportiv HCM Constanţa se numără, alături de sportivi şi de membrii staff-ului echipei, şi alte societăţi şi persoane.
 
De altfel, în tabelul creditorilor, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, îl regăsim şi pe Marius Puşcaşi, chiar managerul Complexului Flora, care spune că are de recuperat 76.184 de lei, reprezentând drepturi salariale şi prime neachitate conform evidenţei contabile (1,395% din totalul creanţelor). Administraţia Finanţelor Judeţene Constanţa are o creanţă admisă de 1.188.448 de lei (21,72%). Creanţe bugetare a invocat şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, în cuantum de 7.113,57 de lei, reprezentând servicii de masă şi cazare, fiindu-i acceptată suma 3.205 lei. Şi către SPIT au avut datorii, în cuantum de 14.216,7 lei, reprezentând impozite pe spectacol şi cheltuieli de executare. Conpress Holding SRL a reclamat datorii de 17.916,2 lei, reprezentând servicii de pază şi protecţie prestate în baza unui contract încheiat încă din 2009.

Handbal Club Municipal, înregistrat în 2002 

Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa la data de 29.08.2002. În calitate de asociaţi/fondatori sunt menţionaţi Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Nurhan Ali. Scopul declarat al asociaţiei este „activitatea sportivă de performanţă promovată în temeiul HG 69/2000 (Legea Educaţiei fizice şi sportului, consolidată în 2009) şi al regulamentului de punere în aplicare cuprins în HG 884/2001 (regulamentul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii Educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000)“. În contextul problemelor cu care se confruntă clubul constănţean de handbal, care a făcut istorie, cei mai mulţi jucători au pus bazele unei noi echipe, HCDS - Handbal Club Dobrogea Sud.

Mazăre, Constantinescu, Strutinsky şi Cârciog

SC Xenoti SRL este condusă de Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Sorin Gabriel Strutinsky şi Mihail Gheorghe Cârciog, care a încetat din viaţă la data de 12 iunie 2011, la Viena.

Capitalul social, deţinut în proporţii egale 

Xenoti SRL a fost înfiinţată în decembrie 1994 şi are sediul social în Mamaia, complex Flora. Capitalul social, de 10.000 de lei, este deţinut în proporţii egale - câte 25%, adică 2.500 de lei din capital - de Sorin Gabriel Strutinsky, născut pe 28.10.1967, Nicuşor Daniel Constantinescu, născut pe 29.10.1966Mihail Gheorghe Cârciog, născut pe 1.10.1940, şi Radu Ştefan Mazăre, născut pe 5.07.1968. Obiectul principal de activitate este „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“.

Xenoti, în insolvenţăDatorii de 7.863.557,63 de lei

Pe data de 9 ianuarie, Cristina Constantinescu, judecător al Secţiei a II-a Civile din Tribunalul Constanţa, pe masa căreia se află insolvenţa HCM Constanţa, a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de către debitoarea SC Xenoti SRL, care operează şi deţine în proprietate hotelul Flora. În faţa instanţei, reprezentanţii Xenoti SRL au arătat că „firma este în stare de insolvenţă“, că „datoriile sale, la data de 30 noiembrie (n.r. 2016), sunt în cuantum de 7.863.557,63 de lei, iar disponibilul societăţii este insuficient pentru stingerea datoriilor existente“. În acest context, Xenoti SRL şi-a declarat intenţia de reorganizare (…), solicitând desemnarea Artemis Legal Insolvency SPRL în calitate de administrator judiciar. Administrator special este Sorin Gabriel Strutinsky.

Citeşte şi: 

Datorii de milioane!
Cum a intrat în insolvenţă Xenoti SRL, firmă controlată de Mazăre, Strutinsky, Constantinescu şi Cârciog


Preşedintele HC Farul Constanţa
Nurhan Ali, ales în Consiliul de Administraţie al FRH


Nurhan Ali - „Suntem victime colaterale“
HCM Constanţa va deveni amintire, se va înfiinţa un club nou


Campioana României nu poate accesa banii de la Consiliul Judeţean

„HCM Constanţa e într-o situaţie disperată“ (galerie foto)


1,5 milioane de lei pentru campioana României

Ca să nu moară, HCM primeşte bani în avans de la Consiliul Local Constanţa (galerie foto)


Cum sunt afectate echipele de neprimirea (încă) a banilor de la CJC
Nurhan Ali - „La HCM, situaţia actuală este dramatică“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1002

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4594

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1301

Moștenitorii lui Mihail Cârciog solicită falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia!

18 Jul 2023 2043

Procurorii DNA, nemulțumiți! Judecătorii au încetat procesul penal în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky!

09 Jul 2023 1538

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind reorganizarea judiciară a Xenoti SRL, ce deține Hotelul Flora, din Mamaia!

18 Jan 2023 1598

Xenoti SRL, firma care deține hotelul Flora, din Mamaia, în reorganizarea judiciară! Noul termen, ianuarie 2023

16 Oct 2022 5385

Creditorii Xenoti SRL, firma ce deține Hotelul Flora, din Mamaia, convocați în adunare. Care este ordinea de azi (DOCUMENTE)

06 Jul 2022 2298

Decizie luată de administratorul judiciar al societății Xenoti SRL, firma care deține Hotelul Flora, din Mamaia (DOCUMENT)

04 Jun 2022 2376

Cine părăsește firma! Schimbări importante în societatea Xenoti SRL, ce deține Hotelul Flora, din Mamaia

05 May 2022 3075

Planuri pentru sezonul estival 2022 Xenoti SRL, firma care deține Hotelul Flora, din Mamaia, afectată de Coronavirus (DOCUMENT)

22 Feb 2022 2486

Decizia prin care s-a închis Clubul Sportiv HCM Constanţa, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență (DOCUMENT)

14 Feb 2022 2605

Oficial! S-a terminat! Decizie importantă pentru Handbal Club Municipal Constanţa! (document)

06 Sep 2021 2273

Mai multe bunuri imobiliare ale SC Xenoti ar putea fi scoase de sub ipotecă. Cine a făcut solicitarea și de ce

03 Mar 2021 2999

„Moștenirea“ Xenoti. Mazăre și Nicușor, la judecată cu administratorul judiciar al firmei

29 Dec 2020 3803