Firma prin care Viorel Farcaş de la Confort Urban organiza campionate de fotbal pe plajă, în faţa judecătoarei Constantinescu




La începutul anului, mai precis pe 4 ianuarie, judecătoarea Cristina Constantinescu, de la Tribunalul Constanţa, a tranşat dosarul nr. 4706/118/2015 privind deschiderea procedurii insolvenţei formulate de către creditoarea DGRFP Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, faţă de debitoarea SC Beach Footbal SRL din Constanţa, dispunând deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei faţă de debitoare.
 
Tot atunci, CII Oancea Zâna a fost desemnat lichidator judiciar provizoriu, fixând termenul-limită pentru depunerea creanţelor la 18.02.2016. Termenul-limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 29.02.2016, iar cel pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor - 25.03.2016. Prima şedinţă a Adunării Creditorilor va avea loc la data de 4.03.2016, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar.

Cine este însă societatea care a intrat în insolvenţă la cererea ANAF?

Potrivit datelor din Monitorul Oficial, SC Footbal Beach SRL a fost înfiinţată în anul 2006 de Viorel Cristinel Farcaş şi Viorel Dan Stoica, ambii fiind asociaţi şi administratori, firma ocupându-se de „activităţi sportive“.
 
În 2009, cei doi pun bazele unei alte firme, Beach Soccer SRL, cu acelaşi obiect de activitate. În 2010, Stoica şi Farcaş se retrag din firmă, iar toate părţile sociale sunt preluate de Diego Disano, cetăţean italian, care devine, tot atunci, şi unicul administrator. În iunie 2011, Farcaş îşi cesionează jumătatea sa şi dintre participările Fotbal Soccer către Viorel Stoica. Concomitent, în firmă este cooptat un nou asociat - Constanţa Vasilca Stoica.
 
Firma care a intrat acum în insolvenţă s-a ocupat, începând cu anul 2006, anul înfiinţării, şi până în 2009, de organizarea Campionatului de Fotbal pe Plajă, care se desfăşura în fiecare vară la Mamaia. Societatea avea chiar şi un sector de plajă închiriat - sectorul de plajă VII, prin contractul de colaborare nr. 406 din 9.05.2006.

 

„Am pornit cu încredere şi entuziasm la acest proiect pe care azi îl vedem că funcţionează. Ceea ce ne bucură cel mai mult este faptul că, în fiecare zi, ne convingem că sunt foarte mulţi doritori să practice acest sport“, declara, în contextul unei conferinţe de presă organizate cu prilejul deschiderii Campionatului de Fotbal pe Plajă, Viorel Farcaş, în calitate de organizator şi director general al Beach Football SRL.
 
Viorel Farcaş este cunoscut constănţenilor ca fiind directorul general al SC Confort Urban SRL, firma Consiliului Municipal Constanţa. Pasionat de fotbal, parior de seamă, implicat în competiţia naţională de fotbal pe plajă, fost director sportiv al echipei de fotbal în sală Futsal Municipal Constanţa, fost director sportiv la CSO Ovidiu, în Liga a III-a, şi vicepreşedinte al Comisiei pentru fotbal în sală şi pentru fotbal pe plajă din cadrul FRF, Viorel Cristinel Farcaş a fost numit în urmă cu mai bine de cinci ani chiar şi director de imagine al echipei de fotbal Farul Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 400 de judecători solicită trasferul la alte instanțe! Cine sunt magistrații din Constanța (LISTĂ)

31 Oct 2023 1942

Știri din Constanța Mai sunt 10 zile până la termenul anunțat de Mooz Services pentru finalizarea lucrărilor de pe Ștefan cel Mare. Cum arată șantierul (GALERIE FOTO+ VIDEO)

20 Aug 2023 8574

CT BUS Traseu deviat pe bulevardul Ferdinand din cauza lucrărilor de asfaltare. Detalii despre firma care le efectuează

04 Jul 2023 1259

Pico Rent SRL a intrat în faliment! Legături cu Mooz Services SRL, firma care se ocupă de reabilitarea centrului Constanței

03 Jun 2023 1712

SRL-ul lui Nicolae Picu preluat cu acte, utilaje și contracte de Viorel Farcaș Cum a ajuns Mooz Services SRL, vioara întâi în proiectul de reabilitare din centrul Constanței?(Documente+Galerie Foto+Video)

29 May 2023 3837

În 2017 a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA Firma unui fost șef de la Confort Urban reface trotuarele și terasamentele de pe strada Ștefan cel Mare

14 May 2023 1882

Poate formula recurs. Primăria Constanța, învinsă într-un dosar de răspundere patrimonială în fața fostului șef de la Confort Urban

14 Mar 2021 2314

ANI Avere nejustificată pentru un fost director în cadrul unei societăți comerciale la care Primăria Constanța este acționar majoritar sau semnificativ

29 May 2020 2084

Confort Urban SRL şi-a chemat la judecată doi foşti directori. Procesul, suspendat

31 Jan 2019 2060

Proces pe bani Confort Urban şi-a chemat în instanţă patru foşti directori. Cum s-a terminat totul

12 Dec 2018 3600

Cine a condus antrenamentul de astăzi al SSC Farul, în absența lui Ion Barbu (galerie foto)

17 Sep 2018 4077

Ca urmare a unui control al Curţii de Conturi Patru directori ai Confort Urban, chemaţi la judecată în 15 dosare (document)

15 Jan 2018 2510

A dat cinci goluri! CSA Steaua - Marius Dumitraşcu 3-5 Atacantul lui ACS Performer Constanţa a condus instrucţia din Ghencea (video)

28 Sep 2017 10440

Fostul şef al Confort Urban, Cristinel Viorel Farcaș a fost condamnat

20 Sep 2017 8058

Echipa naţională de fotbal pe plajă a României a ratat revenirea în divizia de elită

19 Sep 2017 2838