Schimbări la SC Carmen Silva 2000 SA! Creditorii societăţii sunt convocaţi în şedinţă

Societatea Rei Insolvency IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC Carmen Silva 2000 SA, conform sentinţei civile nr. 3284 din data de 24.11.2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 5532/118/2013, convoacă Adunarea Creditorilor pentru data de 27.03.2017, ora 16.00, la sediul său din Bucureşti.
 
Pe ordinea de zi se află aprobarea pasului de supraofertare, în cuantum de 5% din valoarea ofertei aprobate prin procesul-verbal al Adunării Creditorilor din data de 13.03.2017, prin care a fost aprobată oferta formulată de SC ABC Tour SRL privind achiziţionarea activului Han Hora, la preţul de 80.000 de euro.
 
Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul Adunării prin împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată, sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii.
 
Creditorii pot vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea prin care se exprimă votul, semnată de creditor, sau înscrisul în format electronic, căruia i s-a încorporat, ataşat sau asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat valabil, pot fi comunicate prin orice mijloace, până în ziua fixată pentru exprimarea votului, lichidatorului judiciar.
 
Creditorii cu titlu de valoare la purtător vor depune originalele la lichidatorul judiciar cu cel puţin cinci zile înainte de data fixată pentru exprimarea votului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a vota.
 
Pe lista creditorilor se află: Paul Florin Foleanu, Cătălin Mihail Caracostea, Ana Buteanu, Maria Stan Constantin Ciobănel, Stana Crişan, Verginica Munteanu, Florea Popa, Laurenţiu Bucur, Doina Babarel, Graţian Faur, Constantin Herda, Florin Tănase, Oana Şerbu, Emil Săvucă, Alina Dincă, Veronica Tronaru, Ana Topoliceanu, Primăria Oraşului Eforie, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, SC Miracol Trading SRL, SC Enel Energie SA, Bej Volintiru Ştefan, Banca Românească SA, Depozitarul Central SA, Polaris M Holding SRL, Comtel Constanţa SRL.
 
Conform Registrului Comerţului, societatea Carmen Silva 2000 SA a fost înfiinţată în 2000 şi are sediul social în oraşul Eforie. Capitalul social este de 1.238.830,25 de lei, integral vărsat în 505.645 de acţiuni nominative. Acţionari sunt Ministerul Economiei, care deţine 99,15% din capital, şi Acţionari PPM, cu 0,85%. Administrator special este Magdalena Niculescu, născută pe 16.07.1967. Firma se ocupă cu hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Carmen Silva 2000 SA, în faliment. 12 noiembrie, un nou termen

29 Oct 2018 2488

S-au găsit cumpărători pentru un bun deţinut de SC Carmen Silva 2000 SA

20 Apr 2017 3013

Vila „Olt“, deţinută de SC Carmen Silva 2000 SA, de vânzare. Iată de la cât va porni licitaţia!

10 Apr 2017 3071

Se caută cumpărători pentru Vila „Olt”, deţinută de SC Carmen Silva 2000 SA

13 Dec 2016 2479

Un teren de minigolf deţinut de SC Carmen Silva 2000 SA şi-a găsit cumpărător

06 Dec 2016 2380

Lichidatorul judiciar cere peste 300.000 de lei Vila „Olt“, deţinută de Carmen Silva 2000, de vânzare

23 Aug 2016 4184

Deţinută de Carmen Silva 2000 SA Vila „Filimon Sârbu“ din Eforie Sud a fost vândută pentru 93.884 de euro

22 Mar 2016 4205

Evaluată la 98.500 de euro Vila Filimon Sârbu, deţinută de Carmen Silva 2000 SA, de vânzare

27 Jan 2016 3536

Mircea Băsescu a recunoscut că a făcut parte din fundaţia care a închiriat Vila Săbărel din Eforie Sud. La fel ca şi Mironescu şi Banias

22 Oct 2015 3350

Lichidatorul judiciar anunţă organizarea unei licitaţii Complexul Han Horia al debitoarei Carmen Silva 2000 SRL, de vânzare

19 Sep 2015 2631

Carmen Silva 2000 SA, în faliment Lichidatorul judiciar vinde bunurile mobile din trei vile ale societăţii

19 Aug 2015 3607

Presupuse pile în RAEDPP şi în Primăria Constanţa Condamnări definitive în dosarul „THR Marea Neagră - Carmen Silva 2000”

10 May 2014 4056