Buletin de presa IPJ

Transportau persoane fără autorizație          
În dimineața zilei de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 51 de ani din municipiul Tulcea, în timp ce efectua transport de persoane contracost pe relaţia Tulcea – Telița.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că persoana în cauză nu deținea autorizație în conformitate cu prevederile legale.
Polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38 din 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere și au dispus măsura suspendării dreptului de utilizare a autoturismului pe o perioadă de 6 luni.
  
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 54 de ani din municipiul Tulcea, în timp ce efectua transport de persoane contracost pe relaţia Tulcea – Frecăței.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că persoana în cauză nu deținea autorizație în conformitate cu prevederile legale.
Polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38 din 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere și au dispus măsura suspendării dreptului de utilizare a autoturismului pe o perioadă de 6 luni.
 
Infracțiuni la regimul rutier
În dimineața zilei de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 37 de ani din sat Cataloi, comuna Frecăței, județul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Frecăței, județul Tulcea, având o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal.
           
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Măcin au depistat un bărbat de 39 de ani din comuna Greci, județul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Greci, județul Tulcea, fără a poseda permis de conducere.
S-a întocmit dosar penal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuReținut de polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului pentru infracțiuni la regimul rutier

24 Apr 2024 214

Doi șoferi, trași pe dreapta de Poliție la Constanța și Ovidiu! S-a lăsat cu dosare penale

19 Apr 2024 423

Poliția Română Un bărbat urmărit internațional s-a predat în Franța

19 Apr 2024 320

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 388

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 460

IPJ Bistrița-NăsăudNereguli la regimul rutier, constatate în flagrant delict, de polițiștii Biroului de Ordine Publică

16 Apr 2024 239

Respectați limitele de viteză! Acțiune a Poliției Rutiere în județul Constanța!

13 Apr 2024 549

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județ și municipiul Constanța

10 Apr 2024 583

În ultimele 24 de ore Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști în județul Constanța

07 Apr 2024 624

Radare în județele Constanța și Tulcea. Peste 250 de amenzi aplicate

07 Apr 2024 497

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate amenzi de peste 100.000 de lei

01 Apr 2024 470

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști, în județul Constanța. Șoferi băuți depistați

31 Mar 2024 427

IPJ Bistrița-NăsăudCercetat pentru infracțiuni la regimul rutier

27 Mar 2024 391

Acțiuni de control cu radare, în județul Constanța. S-au aplicat amenzi și s-au suspendat permise de conducere

26 Mar 2024 591

Acțiune cu radare în Năvodari! Amenzi și permise suspendate

24 Mar 2024 517