23 de candidați eliminați în sesiunea iunie-iulie 2015 a Examenului Național de Bacalaureat

               În sesiunea iunie –iulie  2015 a examenului de bacalaureat,  au fost eliminați din examen 23 de candidați, 7 absolvenți  de liceu au fost eliminați în timpul probelor scrise și 16 candidați de la Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă au fost eliminați după finalizarea probelor scrise,  în urma vizionării înregistrărilor din centrul de examen de la Liceul Tehnologic „Axiopolis”.

               Astfel, ca urmare a  verificărilor efectuate de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța în cazul tuturor elevilor eliminați pentru fraudă  din examenul de bacalaureat, au fost constatate și alte fraude săvârșite în formă continuată de un număr mai mare de elevi. Comisia din Centrul de examen de la L. T. „Axiopolis” a fost invitată la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, unde împreună cu inspectorul școlar general, a  urmărit înregistrările video. Ulterior, comisia a întocmit proces-verbal de eliminare pentru 16 candidați care au fraudat examenul.

              Precizăm că  la analiza înregistrării video au participat membrii comisiei din centrul de examen, decizia de eliminare aparținând președintelui și comisiei de organizare  a examenului din centrul respectiv.  Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
            De asemenea, menționăm că în vederea asigurării desfășurării corecte a examenului  de bacalaureat, comisiile de bacalaureat din centrele de examen și Comisia  de bacalaureat județeană   verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probelor scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă sau în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, comisia de bacalaureat din centrul de examen ia măsurile care se impun, care pot merge până la eliminarea  candidaților din examen.

            Cu acest prilej, inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat: „Inspectoratul Școlar Județean Constanța va solicita președinților celor 19 centre de examen să verifice  toate înregistrările din centrele unde a existat suspiciune de fraudă. Ca în anii precedenți, Inspectoratul Școlar Județean Constanța Constanța  a susținut organizarea și desfășurarea unui examen corect, în urma căruia rezultatele să nu fie viciate de o inversare a valorilor, iar elevii care au învățat și au fost perseverenți să obțină rezultatele optime.”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ordinul a fost deja publicat în Monitorul Oficial Când se va desfăşura examenul de Bacalaureat 2016

16 Sep 2015 3050

Universităţile renunţă la 86 de specializări începând cu anul universitar 2015-2016

09 Sep 2015 2279

Guvernul alocă stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat în anul 2015

15 Jul 2015 1209

Bacalaureat 2015 Cele mai bune 10 licee din județul Constanţa după contestaţii

11 Jul 2015 3521

Elevii cu media 10 la BAC, premiaţi de Guvern

10 Jul 2015 1871

56, 56 % (3.431) dintre absolvenții de liceu au promovat examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015

10 Jul 2015 1622

Rezultate după contestații 56,56 la sută dintre absolvenții de liceu din Constanța au promovat examenul de Bacalaureat

10 Jul 2015 2452

Rezultate după contestații Peste 67% dintre elevi au promovat examenul de Bacalaureat

10 Jul 2015 1868

Scandal la BAC 16 candidați de la Liceul „Axiopolis” din Cernavodă, eliminați după vizionarea înregistrărilor video

07 Jul 2015 3054

Ministerul Educaţiei 66,41% dintre absolvenţi au promovat Bacacalureatul 2015

07 Jul 2015 2235

În 24 de ore, liceenii află primele note la examenul de BAC

06 Jul 2015 1806

5.634 de candidați au susținut ultima probă din cadrul examenului național de bacalaureat

03 Jul 2015 1509

ISJ Constanţa despre ultima probă din cadrul examenului național de bacalaureat

03 Jul 2015 2050

Lipsă de încredere a Ministerului Educației în personalul din sistem? De ce lucrările de la Bacalaureat vor fi corectate în alte județe

29 Jun 2015 1752

Probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat național, sesiunea iunie-iulie 2015

26 Jun 2015 1271