Curs festiv susținut de Adrian Vasilescu la Universitatea „Andrei Şaguna“

 Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naționale a României, este invitatul de onoare al Facultăţii de Stiinţe Economice a Universității „Andrei Şaguna”  la festivitatea prilejuită de o nouă promoţie de absolvenţi, eveniment care va avea loc vineri, 15 mai a.c., începând cu ora 14:00.
           Tradiția ca o personalitate marcantă să susţină cursul festiv de încheiere a studiilor pentru promoţia de absolvenţi care urmează să poarte numele ilustrului invitat, a fost inaugurată de instituția academică șagunistă în anul 2004, fiecare facultate invitând specialiști de mare notorietate din domeniul de activitate specific profilului acesteia. Precedentele promoții de absolvenți ai Universității “Andrei Şaguna” poartă cu mândrie numele dăruite de prestigioase personalități precum Constantin Bălăceanu – Stolnici, Nicolae Văcăroiu, Mugur Isărescu, Liviu Maior, Ecaterina Andronescu, Theodor Stolojan, Daniel Dăianu, Teodor Meleșcanu, ÎPS Laurențiu Streza, Emil Hurezeanu, ș.a.
În acest context, reputatul economist, jurist și jurnalist, Adrian Vasilescu, cel care așa cum singur declară ’’răspunde în fiecare zi măcar unei întrebări legate de cursul valutar’’, va susţine, în Aula Magna a Universităţii, cursul intitulat Euro, de la 1 ianuarie 2019, urgența numărul unu a României pentru următorii trei ani. Când va începe numărătoarea inversă?
Adrian Vasilescu a absolvit studii universitare în domeniul economic, după care și-a continuat specializarea și a obținut atestate profesionale în domeniul jurnalisticii și dreptului.
În anul 1962 a debutat în mass-media, lucrând timp de peste 40 ani pentru mai multe publicații, posturi de radio și televiziune. În paralel cu activitatea publicistică, până în 1996 a fost profesor asociat la Academia de Studii Economice și la Școala Superioară de Jurnalistică.
Adrian Vasilescu și-a dedicat cea mai prolifică parte a activității sale domeniului bancar, devenind din anul 1996 coordonatorul strategiei de comunicare a  Băncii Naționale a României. În anul 2000, a fost principalul consilier al premierului Mugur Isărescu, alături de care, în decembrie 2000, a revenit la Banca Națională, în aceiași calitate de consilier și purtător de cuvânt al guvernatorului BNR. Imaginea sa este asociată cu cea a lui Mugur Isărescu, împreună impunând în timp una dintre cele mai sudate „echipe“ de pe scena publică românească. 
Ca rod al preocupărilor de o viață şi al experienţei profesionale dobândită într-o carieră de peste 50 de ani, Adrian Vasilescu este coordonatorul colecției „Fascinația economiei“, care apare sub patronajul Editurii Minerva,  autorul a numeroase articole publicate în ziare și reviste de specialitate și a unor valoroase cărți: Cum să mușcăm azi din pâinea zilei de mâine și Biletul de ieșire din criză, lucrare distinsă cu Premiul Academei Române.
          Una din importantele concluzii care reies din studiile publicate de Adrian Vasilescu și declarațiile lui oficiale este aceea că pentru fiecare ţară educaţia este domeniul care are ponderea cea mai importantă în ceea ce priveşte ritmul şi amploarea dezvoltării. „În termeni economici, problema noastră e productivitatea. Aşa sunt înlănţuite lucrurile: dacă vrem să trăim mai bine, atunci trebuie să muncim mai bine. A munci bine, în ziua de astăzi, înseamnă a munci competitiv. Iar asta ar trebui să învăţăm într-un sistem de educaţie performant ... Vom intra în zona euro când vom merita”, conchide Domnia sa.
          Universitatea “Andrei Şaguna”, vine în întămpinarea convingerilor experimentatului specialist bancar și din dorința ca aceste adevăruri să ajungă la viitorii economiști formați pe băncile sale, oferă Promoţiei 2015 şansa ca o personalitate de prim rang din domeniul specializării lor să le susţină cursul festiv.
          Cursul se va încheia la ora 16:00 cu o Conferință de presă, în cadrul căreia Adrian Vasilescu va răspunde întrebărilor adresate de jurnaliști și de  ceilalți invitați la festivitate.
 
Lector univ. dr. Carmen Irene Atanasiu
Expert informare și publicitate
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Accident pe bulevardul Lăpușneanu, cu trei mașini implicate. O victimă este la spital (FOTO+VIDEO)

16 Jan 2024 3459

In memoriam Olimpiu Glodarenco, istoricul care a condus timp de șapte ani Muzeul Național al Marinei Române

12 Jan 2024 1122

Personalități Constanța Traian Brătianu împlinește 82 de ani. Carieră împărțită între presă, literatură și pedagogie

09 Jun 2023 1348

Jurnalista constănțeană Steliana Bajdechi împlinește 61 de ani. Drumul de la inginerie la cariera în presă

21 Jan 2023 2333

#Dobrogea144 Prof. univ. dr. Aurel Papari, președintele Fundației și Universității „Andrei Șaguna“, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2022 1376

Intervenție de urgență în stația de autobuz de la Universitatea Andrei Șaguna din Constanța. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Nov 2022 8772

A încetat din viață fostul președinte al Institutului Național de Statistică

07 Feb 2021 2732

Constanța Incendiu la un autoturism, în fața Universității Andrei Șaguna

24 Jan 2021 1866

Tragedie pe litoral Cine este tânărul care și-a pierdut viața în accidentul de la Eforie. Studia la Universitatea Andrei Șaguna din Constanța

12 Aug 2020 4105

#citeșteDobrogea Remember George Pruteanu, la 12 ani de la dispariție. „A asculta manele e degradant ca și a te scobi în nas cu degetul până la cot”

27 Mar 2020 4464

Ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin, la Universitatea „Andrei Șaguna“ din Constanța „Rusia este gata să poarte un dialog cu orice stat și guvern legitim“ (galerie foto)

29 Feb 2020 2330

Protest în fața Universității Andrei Șaguna din Constanța, în timpul vizitei ambasadorului rus Valerii Kuzmin (galerie foto)

28 Feb 2020 5117

​Scrisoare deschisă adresată ARACIS „Jurnaliştii sunt instrumentalizaţi în propagandă şi legitimarea puterii abuzive” (documente)

09 Jan 2020 2405

Doliu în lumea academică. A încetat din viață un academician ce a primit titlul de doctor honoris causa al unei universități din Constanța

02 Jan 2019 2319

La Universitatea „Andrei Şaguna” Academicieni români prezintă volumul omagial „Educaţia la Centenar”

11 Dec 2018 2559