Dezbateri despre droguri și violență la Techirghiol

            În aceste zile, 60 de elevi ai Liceului Teoretic “Emil Racoviță” din Techirghiol au beneficiat de informațiile și recomandările oferite de reprezentații Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, în cadrul unor acțiuni cu caracter preventiv, parte a două proiecte, “Marijuana – un drog periculos” și “Prin sport, pentru sănătate…..fără droguri”.
            Întâlnirile desfășurate în baza acordului de parteneriat semnat între cele două instituții au avut ca scop informarea, educarea și conștientizarea efectelor și riscurilor consumului de tutun, alcool și alte droguri. Elevii participanți, îndrumați de Inspector de administrație publică Mihai Chichirim, specialist în prevenirea criminalității și psihologul școlar Alexandra Matei, au dezbătut cauzele, semnele, consecințele, dar și legislația referitoare la consumul de substanțe care afectează sănătatea și integritatea fizică sau psihică a oamenilor.
            La liceul din Techirghiol a fost prezent și reprezentantul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, maior Anca Daniel, care a coordonat o activitate pe tema violenței în școală. Elevii au urmărit videoclipuri în care protagoniști erau tineri cu manifestări violente față de cei din jurul lor. Având ca punct de plecare imaginile vizionate, elevii au participat la un dialog despre violență și au recunoscut necesitatea respectării regulilor privind comportamentul în școală, dar și în afara acesteia.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 473

Licitații Constanța Liceul Emil Racoviță din Techirghiol se dotează cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

03 Mar 2024 750

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța angajează

13 Sep 2021 1756

Modernizarea Liceului Teoretic Emil Racoviță, din Techirghiol a intrat în linie dreaptă (document)

17 Aug 2021 2455

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant

31 Mar 2021 1654

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol angajează paznic

28 Oct 2020 2521

Investiție de peste două milioane de lei Liceul Teoretic „Emil Racoviță“ din Techirghiol, reabilitat termic (document)

27 Mar 2020 4697

Județul Constanța Cinci unități școlare, închise parțial din cauza epidemiei de gripă

13 Feb 2020 2850

Județul Constanța. Mai multe școli parțial închise din cauza gripei. Iată lista!

11 Feb 2020 3103

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol scoate la concurs un post vacant

05 Jan 2020 2780

Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Techirghiol angajează contabil șef. Ce condiții sunt necesare

07 Aug 2019 1824

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol, județul Constanța, organizează concurs. Iată postul vacant!

10 Apr 2018 2376

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Techirghiol, județul Constanța, angajează contabil șef. Când va avea loc concursul

07 Apr 2018 2651

Exclusiv. Mai multe cazuri de râie confirmate la Liceul Teoretic Emil Racoviţă din Techirghiol. Ce măsuri au fost luate la unitatea de învăţământ

30 Mar 2018 5624

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” organizează concurs de angajare. Cine poate participa

14 Sep 2017 3205