A fost publicat Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3086/2017. Anexa are peste 1200 de pagini. La ce face referire

 
Ieri, în Monitorul Oficial al României partea I, numărul 114, a fost publicat Ordinul nr. 3086/2017 pentru aprobarea Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2017.
 

 
În conformitate cu prevederile art. 18, art. 94 alin. (1), alin. (2) lit. n), art. 137-140, art. 244 alin. (5), art. 247, 248, 262 şi 263 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
 
în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare,
 
ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.
 
Art. 1. - Se aprobă Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2017, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin, denumit în continuare Centralizator.
 
 
Art. 2. - (1) Candidaţii ale căror specializări nu se regăsesc în Centralizator vor primi acceptul de participare la etapele de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar sau la examenul naţional de definitivare în învăţământ dacă profilul postului/catedrei coincide cu profilul specializării absolvite şi dacă specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat poate fi asimilată uneia dintre specializările/asimilat unuia din programele de studii incluse în acest centralizator. În aceste situaţii acceptul de participare la etapele de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, la concursurile de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar sau la examenul naţional de definitivare în învăţământ se acordă cu aprobarea Ministerului Educaţiei Naţionale, prin direcţiile generale/direcţiile de specialitate.
 
(2) Includerea specializărilor, a programelor de studii universitare de licenţă sau a programelor de studii de masterat existente în Centralizator şi pentru alte discipline/domenii din învăţământul preuniversitar se realizează cu aprobarea Ministerului Educaţiei Naţionale, prin direcţiile generale/direcţiile de specialitate.

 
 
Art. 3. - Compatibilizarea domeniilor şi specializărilor/programelor de studii incluse în Centralizator cu probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, respectiv cu disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ, se realizează de Direcţia generală management şi resurse umane, iar transpunerea acestora în aplicaţiile informatice specifice se realizează în colaborare cu Direcţia patrimoniu, investiţii şi informatizare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

 
Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2016, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.792/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 şi 883 bis din 25 noiembrie 2015.
 
Art. 5. - Direcţia generală management şi resurse umane, Direcţia generală învăţământ superior, Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia minorităţi, Direcţia patrimoniu, investiţii şi informatizare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
 
Ordinul are numărul 3086 şi este semnat, la 16 ianuarie 2017, de ministrul educaţiei naţionale, Pavel Năstase.      
 
Anexa a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 bis şi are 1252 de pagini.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a publicat Ordinul ministrului Educației privind concursul pentru funcțiile de director și director adjunct în învățământul preuniversitar de stat

11 Aug 2021 11120

A fost publicată Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României din data de 11 august (document)

07 Aug 2021 11633

S-a publicat legea privind drepturile persoanelor care se vaccinează. Ce prevede pentru cadre militare, soldați, și gradați profesioniști

27 Jul 2021 13680

Integral Controversatul ordin privind carantinarea municipiilor și zonelor metropolitane

14 Apr 2021 5806

S-a modificat Ordinul privind selecția candidaților în vederea admiterii la studii/cursuri de formare a cadrelor militare în activitate

09 Feb 2021 12768

Legi utile Normele de aplicare ale OUG 3/2021, publicate în Monitorul Oficial. Cum va fi angajat personalul în centrele de vaccinare

02 Feb 2021 5569

S-a publicat în Monitorul Oficial. Care sunt situațiile în care nu este obligatorie purtarea măștii pe timpul stării de alertă

24 Jan 2021 8133

A fost publicat în Monitorul Oficial Ordin privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Constanța. Text integral

21 Nov 2020 7513

Se aplică de azi. Declarație pe propria răspundere noaptea. Școli și piețe închise. Fără petreceri. Doar cu mască pe stradă

09 Nov 2020 6486

Ordinul privind instituirea carantinei în Ovidiu, județul Constanța, a fost publicat în Monitorul Oficial

08 Nov 2020 5288

Localități din județele Constanța și Tulcea unde localnicii beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani

07 Nov 2020 7741

HG privind prelungirea stării de alertă în România. Se aplică din 15 octombrie 2020. Text integral+document

15 Oct 2020 7195

Lege privind sancționarea formelor de discriminare și pentru egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați

13 Aug 2020 7035

Lege pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, în țară sau în afara țării și acordarea unor drepturi

11 Aug 2020 10576

Este oficial. A fost publicată Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii

01 Aug 2020 6329