Asociaţiile sunt obligate să afişeze în mod clar modalitatea de calculare a întreţinerii

 
De astăzi, asociaţiile de proprietari vor trebui să arate cum calculează sumele lunare de plată. Ca să înţelegeţi mai bine, legea spune că asociaţiile de proprietari vor fi obligate să afişeze, lângă lista de plată a cheltuielilor acesteia, modalitatea de calcul ce stă la baza sumelor lunare de achitat ce revin proprietarilor, conform unui act normativ publicat în 8 martie în Monitorul Oficial. Acest lucru va fi făcut de către preşedintele asociaţiei. În cazul în care această obligaţie nu va fi îndeplinită de asociaţii, amenzile aplicabile vor putea ajunge până la 3.000 de lei.
 
Legea nr. 17/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, din 8 martie şi va intra în vigoare astăzi.
 

"Asociaţia de proprietari, prin grija preşedintelui asociaţiei, va afişa lunar, la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, modalitatea de calcul în urma căreia au rezultat sumele lunare de plată ale proprietarilor. Modalitatea de calcul va conţine şi arăta explicit toate costurile şi sumele care formează totalul de plată al proprietarilor, respectiv modul de calcul şi de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari", este prevăzut în articolul 481, care a fost adăugat după articolul 48.


La articolul 56 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), care cuprinde sancţiunile ce vor fi aplicate în cazul neîndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 481. La articolul 56 alineatul (2), litera a) se modifică, astfel că în situaţia în care modalitatea de calcul a sumelor lunare de plată ce revin proprietarilor de apartamente nu va fi afişată, amenda aplicabilă va fi cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei.

De reţinut este că orice persoană interesată poate să facă sesizări cu privire la faptele ce constituie contravenţii. Iar de constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se ocupă persoanele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Ministerul Afacerilor Interne, primarii sau împuterniciţii acestora.
 
Aşa cum stabileşte Legea nr. 230/2007, asociaţiile de proprietari aun mai multe cheltuieli, cum ar fi: cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţi în proprietăţi individuale; cheltuieli pe consumuri individuale; cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcţie de suprafaţa utilă a proprietăţii individuale; cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari; cheltuieli pe consumatori tehnici; cheltuieli de altă natură.
 
Suma ce priveşte proprietatea comună a fiecărui proprietar din cadrul condominiului este stabilită şi repartizată proporţional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
 

"Cheltuielile efectuate de asociaţia de proprietari pentru plata unor servicii de utilităţi publice sau de altă natură, legate de proprietăţile individuale din condominiu şi care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după acelaşi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu", este punctat în actul normativ amintit.

 
Amintim că anul treut au intrat în vigoare două legi pentru modificarea Legii asociaţiilor de proprietari. Una dintre ele face referire la informarea trimestrială cu privire la situaţia financiară a asociaţiei, iar cealaltă dă proprietarilor posibilitatea de a cere adeverinţe cu situaţia cheltuielilor defalcate privind întreţinerea.


În secţiunea Documente a articolului puteţi vedea modificările aduse Legii 230 prin Legea nr. 17/2016 ce au fost publicate în Monitorul Oficial, precum şi Legea 230. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 801

În ConstanțaCercetat pentru de lovire și alte violențe. Bărbatul nu era la primul conflict cu legea

19 Apr 2024 405

Amânare de pronunțare în cazul primarului din Smârdan, Tulcea, Vasile Mărculescu!

04 Apr 2024 613

Colegiul CNSAS a ales Biroul de Coordonare şi a Structurii de Securitate. Voturile pentru fiecare funcție

03 Apr 2024 524

Adolescent fără permis, depistat în trafic în localitatea Casicea, județul Constanța

03 Mar 2024 705

Licitația pentru cadastrarea unor bunuri ce aparțin domeniului public și privat al județului Constanța a fost contestată. Ce decizii a dictat CNSC?

01 Mar 2024 605

Garda de Coastă cedează cu titlu gratuit un ciobănesc german!

28 Jan 2024 731

Primăria Constanța Îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice

16 Jan 2024 1370

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu reintroducerea stagiului militar obligatoriu în România?

07 Jan 2024 1660

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul legii pensiilor

20 Nov 2023 875

Iată de ce a fost achitat Robert Șerban, primarul orașului Eforie! (DOCUMENTE)

11 Sep 2023 1977

Achiziția pentru contractul de pază inițiată de DGAS Constanța, contestată de trei companii la CNSC. Ce decizii au fost dictate?

06 Sep 2023 1053

Activități de informare pe linia prevenirii traficului și consumului de droguri/substanțe interzise în Iași

18 Aug 2023 703

Tânără de 17 ani, fără permis de conducere, oprită de polițiști. Cu cine se mai afla în mașină

14 Aug 2023 901

IPJ BrăilaÎnchisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale

17 Jul 2023 614