Oficial. MApN a modificat criteriile şi sistemul de punctaj privind repartizarea locuințelor. Despre ce este vorba. Schimbări radicale (document)

Ieri, în Monitorul Oficial al României, a fost publicat Ordinul M.38 din 3 mai 2017, al ministrului Apărării Naționale pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor privind repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și a locuințelor de intervenție din administrarea Ministerului Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.84/2009.

Actul normativ este semnat de ministrul de resort Beniamin-Gabriel Leş.

În continuare publicăm integral textul ordinului la care facem referire.
 
Pentru aplicarea prevederilor art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 62 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 29 alin. (2) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 41 alin. (2) și ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 8 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, cu modificările și completările ulterioare,
 
ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.

Art. I. - Instrucțiunile privind repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și a locuințelor de intervenție din administrarea Ministerului Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.84/2009, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 24 august 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
 
1. La articolul 19, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 19. - (1) Personalul Ministerului Apărării Naționale este obligat să înainteze comandanților/șefilor unităților militare unde este încadrat un raport individual, prin care solicită atribuirea unei locuințe de serviciu sau de intervenție, corespunzător nevoilor familiale, potrivit exigențelor minimale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anexelor nr. 1 și 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare."

 
2. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 241, cu următorul cuprins:
 

"Art. 241. - (1) Atât în cazul în care persoana beneficiară încheie contractul de închiriere, cât și în cazul în care aceasta nu încheie acest contract în termenul prevăzut la art. 23 alin. (7), unitatea militară care are în evidență cantitativ-valorică locuința de serviciu comunică în scris acest fapt comandantului garnizoanei/comandantului Comandamentului garnizoanei București și comandantului structurii militare în care persoana este încadrată.

(2) Comandantul garnizoanei/Comandantul Comandamentului garnizoanei București transmite comisiei comunicarea scrisă prevăzută la alin. (1), care hotărăște repartizarea nominală a locuinței următoarei persoane din ordinea ierarhică stabilită potrivit punctajului.

(3) În situația în care nu este identificată o persoană beneficiară care să își manifeste opțiunea încheierii contractului de închiriere, locuința de serviciu se atribuie celui care are cel mai mare punctaj."

3. Anexa nr. 2 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. -Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul apărării naționale, Gabriel-Beniamin Leș
București, 3 mai 2017.
Nr. M.38.
 
ANEXÃ
Criteriile şi sistemul de punctaj privind repartizarea locuințelor de serviciu sau de intervenție aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale

 
Repartizarea nominală a locuințelor se face conform numărului de puncte obținut de fiecare persoană, în ordinea descrescătoare a punctajului. De la caz la caz, criteriile și sistemul de punctaj se pot utiliza și la repartizarea locuințelor de intervenție.
 
Evidența acestui punctaj se ține de către comandanții de garnizoane și de către fiecare unitate militară și se realizează prin însumarea punctelor rezultate din următorul tabel:
 
Nr. crt.                                         Criterii                                                     Punctaj
1. pentru fiecare an întreg, după data la care s-a înregistrat raportul la compartimentul de registratură/documente clasificate - dovada se face prin copie a raportului scris sau a adeverinței ori a altui document justificativ* + 1 punct
2. pentru cei căsătoriți + 5 puncte
3. pentru fiecare copil aflat legal în întreținere + 10 puncte
4. pentru fiecare dintre persoanele aflate legal în întreținere, altele decât copii sau soția/soțul + 2 puncte
5. pentru fiecare membru de familie cu invaliditate /cu grad de handicap aflat în întreținere + 5 puncte
6. pentru personalul rănit, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările și completările ulterioare + 10 puncte
7. pentru soldații și gradații voluntari, personalul civil și funcționarii publici + 1 punct
8. pentru cadrele militare din corpul maiștrilor militari și subofițerilor + 2 puncte
9. pentru cadrele militare din corpul ofițerilor + 3 puncte
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cineva de la talpa armatei

10 May, 2017 19:05

As propune si pentru fiecare copil de ofiter un punctaj mai mare. Macar sa fie umilinta peste tot. De ce se acorda diferentiat punctajul in functie de categoria de militari ? Chiar nu ajunge ?

Articole asemanatoare

S-a publicat Ordinul ministrului Educației privind concursul pentru funcțiile de director și director adjunct în învățământul preuniversitar de stat

11 Aug 2021 11120

A fost publicată Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României din data de 11 august (document)

07 Aug 2021 11634

S-a publicat legea privind drepturile persoanelor care se vaccinează. Ce prevede pentru cadre militare, soldați, și gradați profesioniști

27 Jul 2021 13680

Integral Controversatul ordin privind carantinarea municipiilor și zonelor metropolitane

14 Apr 2021 5807

S-a modificat Ordinul privind selecția candidaților în vederea admiterii la studii/cursuri de formare a cadrelor militare în activitate

09 Feb 2021 12769

Legi utile Normele de aplicare ale OUG 3/2021, publicate în Monitorul Oficial. Cum va fi angajat personalul în centrele de vaccinare

02 Feb 2021 5570

S-a publicat în Monitorul Oficial. Care sunt situațiile în care nu este obligatorie purtarea măștii pe timpul stării de alertă

24 Jan 2021 8134

A fost publicat în Monitorul Oficial Ordin privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Constanța. Text integral

21 Nov 2020 7514

Se aplică de azi. Declarație pe propria răspundere noaptea. Școli și piețe închise. Fără petreceri. Doar cu mască pe stradă

09 Nov 2020 6487

Ordinul privind instituirea carantinei în Ovidiu, județul Constanța, a fost publicat în Monitorul Oficial

08 Nov 2020 5289

Localități din județele Constanța și Tulcea unde localnicii beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani

07 Nov 2020 7742

HG privind prelungirea stării de alertă în România. Se aplică din 15 octombrie 2020. Text integral+document

15 Oct 2020 7197

Lege privind sancționarea formelor de discriminare și pentru egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați

13 Aug 2020 7035

Lege pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, în țară sau în afara țării și acordarea unor drepturi

11 Aug 2020 10577

Este oficial. A fost publicată Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii

01 Aug 2020 6329