Ordonanța privind formarea inițială a ofițerilor în activitate din MApN în instituții de învățământ superior militar din străinătate. Util de știut pentru militari. Text integral

În Monitorul Oficial al României numărul 706/31.VIII.2017 a fost publicată Ordonanța nr. 24/2017 privind formarea inițială a ofițerilor în activitate din Ministerul Apărării Naționale în instituții de învățământ superior militar din străinătate.
 
Actul normativ la care facem referire este semnat de primul ministru al României Mihai Tudose și contrasemnat pentru ministrul apărării naționale, de Mircea Dușa, secretar de stat, de ministrul muncii și justiției sociale, Lia-Olguța Vasilescu, ministrul educației naționale, Liviu-Marian Pop și ministrul finanțelor publice, Ionuț Mișa.
 
Iată, integral, textul actului normativ:

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Art. 1. - (1) Pentru formarea inițială a ofițerilor în activitate, Ministerul Apărării Naționale poate trimite la studii în străinătate absolvenții colegiilor naționale militare, cu diplomă de bacalaureat, admiși la programe de studii universitare de licență sau similare organizate în instituții militare de învățământ superior din străinătate, în limita locurilor și în condițiile prevăzute în ofertele partenerilor externi.
(2) Ministerul Apărării Naționale trimite la studii în străinătate, în limita bugetului alocat, absolvenții prevăzuți la alin. (1), în funcție de rezultatele obținute de aceștia la concursul de admitere la programele de studii universitare de licență sau similare.
(3) Absolvenții colegiilor naționale militare trimiși la studii în străinătate nu sunt obligați să se prezinte la concursul de admitere într-o instituție militară de învățământ din România.

Art. 2. - (1) Selecția elevilor din colegiile naționale militare pentru participarea la concursul de admitere în instituția de învățământ militar din străinătate organizatoare a programului de studii universitare de licență sau similare se realizează până la sfârșitul lunii septembrie a fiecărui an, conform următoarelor criterii:

a) să fie absolvenți ai clasei a XI-a;
b) să se situeze între primii 10% elevi, în ierarhia mediilor de absolvire a clasei a XI-a;

c) să dețină cunoștințe de limba străină în care se desfășoară studiile la nivel cel puțin B2, conform Cadrului european de referință pentru limbi străine;
d) să fie declarați apt medical și psihologic de către structurile cu responsabilități în domeniu din Ministerul Apărării Naționale;
e) să dețină un nivel de pregătire fizică corespunzător probelor și baremelor utilizate de instituțiile de învățământ din străinătate organizatoare ale studiilor.


(2) Etapele și procedura de selecție se reglementează prin ordin al ministrului apărării naționale.
(3) Elevii care sunt selecționați pentru participarea la concursul de admitere susțin examenul de bacalaureat în sesiune specială, în condițiile legii.
(4) Ministerul Apărării Naționale asigură legătura cu reprezentanții militari acreditați la misiunile diplomatice de la București în ceea ce privește înscrierea candidaților și desfășurarea probelor din cadrul admiterii.

Art. 3. - (1) Pe timpul cât urmează studiile universitare de licență în instituțiile militare de învățământ superior din străinătate absolvenții colegiilor naționale militare au calitatea de student și sunt în evidența Ministerului Apărării Naționale.
(2) Înainte de plecarea la studii în străinătate studenții încheie cu Ministerul Apărării Naționale un contract ale cărui model și procedură de semnare se reglementează prin ordin al ministrului apărării naționale.
(3) Contractul prevăzut la alin. (2) stabilește drepturile și obligațiile studentului, în calitate de beneficiar, și cele ale Ministerului Apărării Naționale, în calitate de instituție trimițătoare la studii, pe perioada desfășurării acestora.

Art. 4. - Participarea studenților la programele de studii universitare de licență organizate în instituții militare de învățământ superior din străinătate este condiționată și de semnarea, în prealabil, a contractului prevăzut la art. 411 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 5. - (1) Ministerul Apărării Naționale asigură studenților drepturile de cazare, diurnă și transport pe perioada studiilor.
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă în aceleași condiții cu cele de care beneficiază personalul militar potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) pct. A, art. 6 alin. (1) lit. a) -e), art. 7, art. 71 și art. 9-15 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 6. - Studenții beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport pentru câte o călătorie în țară și retur, în perioada vacanțelor incluse în programul de studii, precum și în cazul decesului rudelor de gradul I, în condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.

Art. 7. - Pe perioada școlarizării, studenții beneficiază de asigurare de sănătate, pentru invaliditate și deces, în cazul în care aceasta nu este suportată de partenerul extern, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 15/1998 cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane și răspundere civilă în Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Justiției - Direcția Generală a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare.

Art. 8. - Studenții care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, în condițiile prevăzute la art. 32 lit. a) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de pensie de invaliditate.

Art. 9. - (1) Absolvirea programelor de studii universitare de licență sau similare prevăzute la art. 1 alin. (1) constituie temei pentru acordarea de către Ministerul Apărării Naționale a brevetului de ofițer și a primului grad de ofițer.
(2) La întoarcerea în țară studiile absolvenților se echivalează în condițiile legii.
(3) Absolvenții programelor de studii în străinătate au aceleași drepturi și obligații ca și absolvenții programelor de studii similare din instituțiile militare de învățământ superior din țară, privind evoluția în cariera militară și trecerea în rezervă.
(4) Pentru acordarea gradului următor celui prevăzut la alin. (1), stagiul minim în grad se reduce cu numărul de ani egal cu diferența dintre durata programului de studii universitare de licență din străinătate și a celui similar din țară.

Art. 10. - Studenții care nu absolvă studiile în străinătate, din motive ce nu le sunt imputabile, sunt înmatriculați la programe similare de studii organizate în instituțiile militare de învățământ superior din țară, dacă îndeplinesc condițiile legale pentru accesul în profesia militară.

Art. 11. - (1) În cazul nerespectării obligațiilor contractuale prevăzute la art. 3 alin. (2), precum și în situația exmatriculării, din motive imputabile, studentul restituie atât cheltuielile efectuate de Ministerul Apărării Naționale, cât și cheltuielile suportate de partenerii externi, la solicitarea acestora.
(2) În cazul în care absolventul de studii în străinătate nu respectă obligațiile contractuale, prevăzute în contractul prevăzut la art. 4, acesta restituie Ministerului Apărării Naționale, potrivit prevederilor art. 411 alin. 6 și 7 din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile efectuate pe timpul studiilor, proporțional cu perioada de contract rămasă neexecutată.

Art. 12. - Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică în limita bugetului alocat Ministerului Apărării Naționale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Constanța Zeci de subofițeri, înaintați în grad! Ocazia inedită a promovărilor (GALERIE FOTO)

01 Aug 2023 807

Este oficial! S-au modificat instrucţiunile privind chemarea în activitate a ofiţerilor, a maiştrilor militari şi a subofiţerilor

16 May 2019 3963