Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa? Sunt două posturi vacante

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei”Constanta scoate la concurs în conformitate cu prevederile HG nr. 286/2011, cu modificările si completările ulterioare, pentru ocuparea unui post de şef serviciu la Serviciul Achiziţii şi un post economist II la Serviciul Financiar Contabilitate Buget. 
 
Pentru a putea participa la concurs candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii generale de participare:

a)are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European si domiciliul in România;
b) cunoaşte limba româna, scris si vorbit;
c) are vârsta minima reglementata de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestata pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii si, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau in legătura cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibila cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei in care a intervenit reabilitarea.
 
Pentru postul de şef de serviciu este nevoie de diploma de licenţa in specialitatea postului şi 5 ani vechime in specialitate, iar pentru economist II - studii superioare şi minim 6 luni vechime in specialitate. 
 
  Taxa de înscriere 20 lei
     

Dosarul de înscriere la concurs va conţine următoarele acte :


a) cerere de înscriere la concurs tip, care se găseşte la serviciul runos, în care se va menţiona postul pentru care candidează;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care sa ateste nivelul studiilor si ale altor acte care atesta efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atesta îndeplinirea condiţiilor specifice;
d) copia carnetului de munca, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
e) cazierul judiciar
f) adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae;
h) copia certificatului de membru OAMGMAMR, avizat şi valabil la data concursului(pentru asistenţii medicali);
i) copie asigurare malpraxis (pentru asistenţii medicali);
j) dosar cu şină;
(2) Adeverinţa care atesta starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului si calitatea acestuia, in formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Bibliografia se afla afişata la sediul unitatii.(langa Serviciul RUNOS)

Concursul se va desfăşura la sediul unitatii, astfel:

depunerea dosarelor de concurs: până la data 24.04.2017
selecţia dosarelor depuse: 27.04.2017
contestaţii la dosarele respinse: 28.04.2017
proba scrisa: 03.05.2017 , Ora 00, Locul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei”Constanta
afişarea rezultatelor la proba scrisa: 04.05.2017
contestaţii la proba scrisa: 04.05.2017
proba interviu: 05.05.2017, ora 10.00, Locul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei”Constanta
afişarea rezultatelor la proba interviu: 05.05.2017
contestaţii la proba de interviu: 05.05.2017

Concursul se va desfăşura conform Metodologiei de concurs afişata la sediul unitatii si pe pagina de internet.

Dosarele de participare la concurs se depun la serviciul RUNOS.

Concursul pentru ocuparea posturilor vacante constă in  2 probe :
proba scrisa
proba interviu

 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 381

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 430

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 382

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 542

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 782

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 451

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 857

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7405

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 791

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 700

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 635

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 891

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 568

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează

15 Apr 2024 874

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 777