Cod galben de ploi

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, de astăzi de la ora 16, până mâine, la ora 18.00, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în Transilvania, zona Carpaţilor Meridionali şi nordul Munteniei se vor cumula peste 20...25 l/mp şi pe arii restrânse peste 50...70 l/mp.   În celelalte regiuni cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp. În Delta Dunării, se vor semnala cantităţi de precipitaţii ce vor atinge 20 – 25 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie.

Și Ministerul Administrației și Internele a remis presei un comunicat: 


”De astăzi, de la ora 16.00, intră în vigoare o atenționare de Cod Galben de precipitații abundente care izolat pot cumula 50-70 l/mp, emisă pentru 14 județe din Transilvania, zona Carpaților Meridionali și Nordul Munteniei, valabilă până mâine la ora 18.00.
 
Totodată, de astăzi, de la ora 16.00, până sâmbătă 27 iunie, la ora 14.00, este valabilă și o atenționare de Cod Galben de inundații emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor pentru unele bazine hidrografice din 13 județe.
 
Vineri, 26 iunie, începând cu ora 6.00 intră în vigoare o altă atenționare de Cod Galben pentru două județe, precum și o avertizare de Cod Portocaliu de inundații pentru 7 județe.
 
Având în vedere atenţionările emise, domnul Gabriel Oprea, prim-ministru interimar, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, a dispus prefecților și şefilor structurilor pentru situații de urgență din județele supuse atenţionărilor hidro-meteorologice să ia toate măsurile pentru a preveni producerea unor situații de urgență.
 
Primul-ministru interimar Gabriel Oprea a cerut șefilor structurilor pentru situații de urgență din județele Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița, aflate sub avertizare de Cod Portocaliu, să fie pregătiți să activeze grupele operative pentru a interveni, încă de la apariția primelor efecte ale fenomenelor periculoase, pentru salvarea oamenilor aflaţi în pericol, scoaterea acestora din zonele de risc şi relocarea în condiţii de siguranţă.
 
De asemenea, premierul interimar a solicitat autorităților locale din judeţele aflate sub atenționările hidro-meteorologice să monitorizeze permanent evoluția cursurilor de apă și să informeze prefecţii în legătură cu situaţia din teren sau cu apariţia oricăror situaţii urgente. Au fost dispuse măsuri pentru informarea din timp a populației din vecinătatea cursurilor de apă în legătură cu riscul producerii unor viituri.
 

În localitățile unde există riscuri de alunecări de teren sau de creștere a debitelor cursurilor de apă se vor activa comitetele locale pentru situații de urgență. Acestea vor fi pregătite pentru a lua măsurile necesare de protecție împotriva inundațiilor.
 
La nivelul fiecărui județ, coordonarea unitară a structurilor cu responsabilități în realizarea intervențiilor pentru situații de urgență este realizată de către inspectorii șefi ai Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență.
 
Centrul Național de Conducere a Intervențiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este în permanentă legătură cu autoritățile din județele vizate de fenomenele hidro-meteorologice, care vor raporta periodic evoluția situației operative.”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAERepublica Franceză – Cod portocaliu de ploi și inundații în sudul țării

11 Mar 2024 447

Cod galben de vreme severă la Constanța cu intensificări ale vântului, polei și viscol!

07 Jan 2024 1754

Primăria Constanța Orașul de la malul mării, sub avertizări cod galben și portocaliu de ploi și vânt puternic!

18 Nov 2023 1112

Știri Constanța azi Cod galben și portocaliu de vreme rea. Iată cum e vremea în municipiu (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Nov 2023 3661

Ploi și vânt puternic la malul mării! Recomandările Primăriei Constanța

17 Nov 2023 1167

Măsuri de autoprotecție în fața ploilor abundente și inundațiilor. Recomandările autorităților

15 Nov 2023 877

UPDATE Mesaj de avertizare meteo RO-ALERT în Constanța și Tulcea. Vijelii puternice se așteaptă în această perioadă

04 Nov 2023 1008

Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe zone din țară. Printre zonele vizate, și Dobrogea

15 Oct 2023 1018

Alertă meteo! Mai multe județe din țară, sub cod galben de ploi, vijelii și grindină

03 Sep 2023 1255

Avertizare meteo de furtuni şi ploi torenţiale! Vizată și Dobrogea

30 Aug 2023 1930

Furtunile au făcut prăpăd în Brăila! Imaginile naturii dezlănțuite (FOTO+VIDEO)

03 Aug 2023 1053

Primăria Constanța Cod galben de vijelii pe litoral! Când sunt așteptate averse și grindină

02 Aug 2023 2378

Meteo Constanța ANM a anunțat vremea pentru următoarele două săptămâni! Când se va strica vremea?

31 Jul 2023 3206

Atenționare meteo! Vijeliile se întorc la Constanța! Primăria, despre codul galben în vigoare

31 Jul 2023 1678

Meteo 30 iulie Avertizări Cod galben și Cod portocaliu de vijelii și ploi torențiale. Zonele vizate

30 Jul 2023 1164