Constanța. Alertă meteo. Două zile de foc. Temperaturi record și disconfort termic. Care vor fi temperaturile resimțite

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de disconfort termic și caniculă, valabilă pentru toată țara, astăzi și mâine.

Pe parcursul zilei de astăzi vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiază în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și local în Muntenia.

În zonele menționate temperaturile maxime se vor încadra între 34 și 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând a atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități.


La Constanța temperatura maximă va ajunge, la orele amiezii, la 28 de grade Celsius, iar cea resimțită la 34-39 de grade Celsius


Mâine, disconfortul termic se va accentua în sudul și estul țării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar în Oltenia și Muntenia vor fi frecvent temperaturi maxime de 35...37 de grade.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată astăzi după-amiaza și în special la noaptei în vest și nord-vest, iar mîine după orele prânzului cu precădere în nord, în centru, la deal și la munte. Local vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină.

La această oră la stațiile meteo din județ se inregistrează 17 grade la Medgidia, 18 la Hârșova și Adamclisi, și 20 la Mangalia și Constanța.

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 631

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1288

Alertă meteo! Se strică vremea în toată țara! Când expiră informarea meteorologilor

06 Mar 2024 1046

FOTO+VIDEO Cum arată Constanța după noaptea „Cod Roșu“. Străzi inundate, autoturisme distruse, copaci smulși

19 Nov 2023 2084

Informare meteo de instabilitate atmosferică emisă de meteorologi! Mai multe județe, sub cod galben de vreme rea

27 Jun 2023 1030

Cod Galben și Portocaliu Avertizare ANM de ploi torenţiale şi furtuni. Zonele afectate

10 Jun 2023 1631

Stare de alertă la nivelul județului Vrancea din cauza vremii nefavorabile (DOCUMENT)

28 Jan 2023 1458

UPDATE Cod galben de vânt în județul Tulcea. Când expiră avertizarea meteo

20 Oct 2022 1119

Constanța RO-ALERT a anunțat vijelie puternică și grindină (FOTO + VIDEO)

15 Aug 2022 3810

Constanţa sub avertizări meteo de furtună! Imagini impresionante surprinse în Port (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

31 Jul 2022 3128

UPDATE COD ROȘU de furtună în județele Constanța și Tulcea. Ce localități sunt vizate de avertizarea meteo

31 Jul 2022 11139

Alertă de călătorie pentru Portugalia Atenționare meteorologică de temperaturi extreme și incendii de vegetație

11 Jul 2022 1026

Imaginea zilei! Cel mai puternic ... melc. Unde a fost surprins melcul după furtuna violentă de noaptea trecută din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jun 2022 2677

UPDATE Meteorologii împart județul Constanța în două. O parte este sub Cod Galben, cealaltă sub Cod Portocaliu

01 Jun 2021 2227

Cod Galben de ceață în județele Constanța și Tulcea. Cât durează. Recomandări pentru șoferi

23 Feb 2021 1991