Temperaturi chiar și de 40 de grade Celsius! România, sub ameninţarea codului roşu de caniculă

Constanța, alte 31 de județe și capitala se vor afla de astăzi sub cod galben de caniculă. Miercuri, codul portocaliu se va extinde în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în cea mai mare parte a Moldovei. Meteorologii spun că valul de căldură va afecta România și joi, în special regiunile sudice și estice. Directorul ANM, Ion Sandu, a declarat că nu este exclus ca începând de miercuri să fie emisă avertizare cod roşu de caniculă pentru vestul României.
 
 Valul de căldură care a afectat Europa a ajuns şi în ţara noastră. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis cod portocaliu şi cod galben de caniculă pentru mai multe judeţe din ţară, începând de astăzi. Constanța, alături de alte 31 de județe și de capitală vor fi sub cod galben. Prezent la şedinţa Comandamentului de Urgenţă de la Guvern, directorul ANM, Ion Sandu, a declarat că nu este exclus ca începând de miercuri să fie emisă avertizare de cod roşu de caniculă pentru vestul României. Miercuri, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în cea mai mare parte a Moldovei, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Valul de căldură va persista și pe parcursul zilei de joi, în regiunile sudice și estice, iar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând din vestul țării.

„Pe parcursul zilei de joi, în sud şi în est se va extinde codul galben de caniculă şi joi noaptea vom avea instabilitate şi eventual furtuni şi în sud-est. Ca o concluzie, există o parte bună a informaţiei că România va traversa o perioadă cu intervale scurte de coduri portocalii sau roșii, de temperaturi extreme. E adevărat că acestea alternează cu instabilitate, dar partea bună este că nu vor fi atât de violente cum este în partea de vest a Europei, unde, de o săptămână, este cod roşu. Trebuie să fim atenţi, deoarece până la sfârşitul lunii vor fi temperaturi de peste 30 de grade. Chiar dacă nu vom ajunge la temperaturi de 35 - 40 de grade, o lună cu temperaturi de 30 de grade este o perioadă grea, pentru că este posibil să ne ducă, în foarte multe zone din România, la secetă extremă”, a declarat Ion Sandu, şeful ANM.

Pentru zona Dobrogei, meteorologii prognozează, pentru primele patru zile ale intervalului, că vremea va fi călduroasă, cu maxime de 33 de grade, iar în orele prânzului, va deveni caniculară în zona continentală. Apoi, până la 12 iulie, valorile termice, atât cele maxime, cât şi cele minime, vor scădea cu aproximativ 6 grade, devenind normale pentru această perioadă. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi uşor şi treptat, maximele termice ajungând, în medie, la 30 de grade, iar minimele situându-se în jurul valorii de 19 grade. Fenomenele specifice instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia cu precădere în intervalul 9-11 iulie şi în jurul datei de 14 iulie.

În acest context, Primăria Constanţa va amenaja, începând de astăzi, 11 puncte de prim-ajutor în municipiu, puncte în care va exista asistenţă medicală pentru persoanele care vor avea nevoie. De asemenea, din toate aceste puncte vor fi distribuite sticle de apă plată şi apă minerală. Căldura a afectat şi lucrările societăţii RAJA de la Medgidia, lucrări ce au fost amânate din cauza codului galben de caniculă emis pentru judeţul nostru. Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să se deplaseze sau să tranziteze Republica Slovacă şi Ungaria despre emiterea unei atenţionări meteorologice de caniculă. Atenţionarea este valabilă pentru săptămâna 6 - 12 iulie, când temperaturile vor atinge valorile de 38-39 de grade Celsius.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Furtunile au făcut ravagii în România! Detalii de la Ministerul de Interne

31 Aug 2023 719

Fenomene meteo extreme în Harghita! Unde au intervenit pompierii

30 Aug 2023 881

IGSU Vin furtunile peste România! Iată care sunt regiunile afectate

30 Aug 2023 966

Meteo Constanța ANM a anunțat vremea pentru următoarele două săptămâni! Când se va strica vremea?

31 Jul 2023 3172

Meteo 30 iulie Avertizări Cod galben și Cod portocaliu de vijelii și ploi torențiale. Zonele vizate

30 Jul 2023 1136

Cod galben de vijelii la Constanța! Cât timp va fi în vigoare avertizarea

27 Jul 2023 2703

Meteo, 25 iulie Avertizările meteorologilor pentru județul Constanța! Informații de ultimă oră

25 Jul 2023 4804

Meteorologii au emis Cod Galben. Valul de căldură se va extinde în vestul, sudul și parțial estul țării

24 Jul 2023 835

Atenționarea IGSU cu privire la codul galben de vijelii din Constanța! Ce ne recomandă pompierii?

20 Jul 2023 797

Cod Portocaliu şi Cod Galben de caniculă în România! Ce spun meteorologii

18 Jul 2023 1096

Alertă ANM. Cod galben de instabilitate atmosferică, vijelii și grindină, în mai multe zone din țară

08 Jun 2023 1402

Județele Constanța și Tulcea, sub imperiul unui Cod Galben. De când intră în vigoare și cât durează

18 Apr 2023 3145

Avertizări Cod Galben și Portocaliu de ploi, ninsori, vânt și vreme deosebit de rece! Ce spun meteorologii

03 Apr 2023 1369

Iarna nu vrea să plece. Ninge la final de martie

29 Mar 2023 1311

Răcire accentuată a vremii în România! Temperaturile vor scădea. Ce spun specialiștii ANM

28 Mar 2023 1165