Activarea liniei telefonice de urgenţă şi măsurile luate de autorităţile române

Ca urmare a tragicului accident petrecut în Muntenegru, Celula de criză organizată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe vă informează cu privire la măsurile luate până în prezent:
 
Din dispoziţia Primului ministru al României, un avion militar al Ministerul Apărării Naţionale şi având la bord personal medical specializat, precum şi o echipă consulară mobilă din Ministerul Afacerilor Externe se va deplasa în această noapte la Podgorica. La bordul avionului se va afla şi doctorul Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.
Din informaţiile transmise până în prezent, sunt confirmate 17 persoane decedate şi 30 rănite.
 
Consulul României la Tirana se deplasează în acest moment spre Muntenegru, pentru a sprijini membrii misiunii diplomatice, în acest caz.
 
Ministerul Afacerilor Externe, din fondul de urgenţă aflat la dispoziţia ministrului, va suporta cheltuielile legate de deplasarea avionului militar sus-menţionat. Totodată, personalul MAE aflat la faţa locului acordă asistenţă consulară victimelor accidentului şi pentru repatrierea  corpurilor neînsufleţite.
 
Pentru a veni în sprijinul familiilor victimelor accidentului, Celula de criză a pus la dispoziţie două linii telefonice, în regim de permanenţă: un tel-verde gratuit 0800800407 (apelabil doar din România) şi un număr apelabil şi din străinătate - 0214311259.
 
Liniile telefonice sunt valabile pe toată durata activării acestei Celule de criză.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3651

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 552

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 963

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2558

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3543

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 408

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1054

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 953

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 636

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 3455

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1133

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 823

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 783

Motociclist implicat într-un accident rutier la intrare în Constanța dinspre Lazu (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1585

Accident rutier în Constanța la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Nicolae Iorga (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1188