Comunicat de presa - Consultări între secretarii de stat pentru afaceri europene român şi francez - 2 septembrie 2014

Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut marţi, 2 septembrie 2014, consultări cu omologul francez, Harlem Désir. Oficialul francez s-a aflat în România la invitaţia părţii române, după ce, la 1 septembrie 2014, a co-prezidat, alături de ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, desfăşurată la Chişinău.
 
George Ciamba şi Harlem Désir au trecut în revistă o serie de teme de interes comun, exprimând voinţa părţilor de aprofundare şi diversificare a cooperării bilaterale. A fost evidenţiat caracterul profund, dinamic al relaţiei dintre România şi Franţa, în spiritul Parteneriatului strategic româno-francez, actualizat la începutul anului 2013, prin adoptarea unei Foi de Parcurs, care identifică orientări şi acţiuni comune.   
 
Cei doi oficiali au trecut în revistă subiecte ale actualităţii europene, exprimând dorinţa de punere în valoare a potenţialului însemnat de cooperare bilaterală dintre cele două ţări pe teme de interes comun, în cadrul Uniunii Europene. În context, a fost evocată posibilitatea conferirii unui caracter regulat consultărilor bilaterale, având ca scop coordonarea poziţiilor celor două state pe teme de interes comun ale agendei europene.
 
Părţile au salutat recentele numiri la vârful instituţiilor UE – Preşedintele Consiliului European, Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă şi Securitate Comună - şi au exprimat sprijinul celor două state membre pentru avansarea procesului decizional european în noul ciclu instituţional.
 
Un accent special a fost pus pe contextul actual, în care UE trebuie să îşi redefinească rolul, inclusiv prin revigorarea acţiunilor la nivel economic şi social, facilitând creşterea economică, crearea de locuri de muncă, asigurarea bunăstării cetăţenilor europeni.
 
Cu această ocazie, oficialul român a evidenţiat o serie de convergenţe între poziţiile şi interesele celor două ţări, în domeniile economic şi social, în corelare cu priorităţile de dezvoltare ale UE, printre care obiectivele vizând crearea de locuri de muncă, sau reducerea fiscalităţii. A fost evocată, în context, importanţa Agendei strategice şi a sprijinului pentru implementarea priorităţilor de acţiune ale acesteia, în scopul redobândirii unei largi încrederi a cetăţenilor europeni în UE, a îndeplinirii aspiraţiilor şi aşteptărilor acestora, precum şi al redefinirii şi afirmării unui rol de lider al UE la nivel internaţional.
 
A fost exprimată de comun acord satisfacţia faţă de desfăşurarea şi rezultatele reuniunii Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, de la Chişinău, semnal substanţial de solidaritate în actualul context, dificil, din vecinătatea estică a UE, de încurajare a opţiunii europene a ţării şi a implementării Acordului de Asociere şi Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător.
De asemenea, a fost exprimată îngrijorarea faţă de evoluţiile situaţiei din estul Ucrainei, interlocutorii evocând cu precădere rolul pe care Uniunea Europeană este chemată să îl joace în dezescaladarea crizei din acest stat. În context, cei doi oficiali au subliniat necesitatea unităţii şi solidarităţii la nivel european.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1205

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1248

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1286

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1218

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1379

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1515

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1977

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1583

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1527

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1450

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1622

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1866

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3794

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3130

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6199