Intrevederea ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, cu Peter Van Loan, ministrul canadian al comertului international

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul canadian al comerţului internaţional, Peter Van Loan, aflat într-o vizită de două zile la Bucureşti.

În cadrul discuţiilor, cei doi demnitari au reconfirmat parteneriatul special existent între România şi Canada şi au abordat teme de interes comun de pe agenda bilaterală: liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Canada şi consolidarea cooperării în domeniul economic, o componentă esenţială a relaţiilor bilaterale.

Unul din subiectele principale discutate de cei doi oficiali în cadrul întrevederii s-a referit la Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător UE-Canada, aflat în prezent în curs de negociere şi care are drept scop extinderea şi consolidarea relaţiilor economice şi comerciale dintre Uniunea Europeană şi statul nord american, România fiind un susţinător ferm al finalizării acestui instrument juridic.

Cei doi miniştri au trecut, de asemenea, în revistă şi cele mai importante concluzii rezultate în urma Summit-urilor G8 şi G20, găzduite de Canada, la sfârşitul lunii iunie. Miniştrii au exprimat opinii similare în ceea ce priveşte eforturile consolidate pe care statele lumii trebuie să le depună pentru a depăşi criza economică şi financiară actuală.

Vizita ministrului canadian pentru comerţ internaţional în România se înscrie într-un mini-turneu regional din care mai fac parte Rusia, Estonia, Bulgaria, Slovenia şi Slovacia, scopul principal fiind reprezentat de promovarea Acordului Comercial şi Economic Cuprinzător UE - Canada.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1205

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1248

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1286

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1218

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1379

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1515

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1977

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1583

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1527

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1450

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1622

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1866

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3794

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3130

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6199