Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu preşedintele Statului Israel, Shimon Peres

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a fost primit joi, 26 decembrie 2013, de preşedintele Shimon Peres,  la finalul vizitei în Statul Israel. Întrevederea a constituit un moment de reconfirmare a relaţiilor speciale bilaterale româno-israeliene.
Cu acest prilej, a fost salutată dinamica deosebită înregistrată în planul dialogului politic, pe toate nivelurile.

De asemenea, a fost exprimat interesul reciproc pentru continuarea parcursului ascendent al relaţiilor bilaterale şi au fost trecute în revistă acţiunile prevăzute pentru perioada imediat următoare, în special viitoarea şedinţă comună a celor două guverne, preconizată a avea loc în 2014, la Bucureşti. Întrevederea a constituit, totodată, un prilej pentru analizarea potenţialului ridicat al relaţiilor bilaterale economice şi tehnico-ştiinţifice, a căror pondere tinde să devină din ce în ce mai semnificativă. Cei doi demnitari au evocat importanţa promovării de proiecte concrete în domenii precum investiţii, agricultură, energie, care să conducă la creşterea schimburilor economice bilaterale, în condiţiile în care ambele părţi cunosc o perioadă de creştere economică. Ministrul Titus Corlăţean a relevat importanţa geostrategică a României la Marea Neagră şi Dunăre, cu deschidere spre marile rute trans-continentale, cum ar fi Noul Drum al Mătăsii.  

În contextul discuţiilor,  a fost evidenţiat rolul semnificativ care revine în consolidarea relaţiilor dintre cele două ţări comunităţii evreieşti din România şi comunităţii israelienilor originari din România. A fost exprimată necesitatea de a dezvolta, pe viitor, relaţia cu noile generaţii ale originarilor din România, respectiv generaţiile a doua şi a treia. A fost subliniată importanţa menţinerii limbii române şi a patrimoniului cultural românesc prin intermediul dezvoltării unei reţele educaţionale adecvate în Israel. 
Cei doi oficiali au explorat modalităţile de aprofundare pe termen lung a relaţiilor bilaterale, unele dintre cele mai importante fiind cooperarea în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi crearea de contacte la nivelul tinerilor din cele două ţări.

În cursul convorbirii, preşedintele Shimon Peres şi ministrul Titus Corlăţean au efectuat şi un schimb de vederi pe teme de relevanţă globală, inclusiv provocările cu care se confruntă în prezent umanitatea, care trebuie abordate prin depăşirea diferenţelor între nivelurile de dezvoltare inegale din diversele părţi ale lumii şi pe calea cunoaşterii umane. Această abordare constituie, totodată, un factor indispensabil pentru depăşirea ignoranţei şi combaterea intoleranţei. Ambele părţi au relevat importanţa transferului cunoştinţelor şi a experienţelor acumulate de la o generaţie la alta.
Pe parcursul întrevederii, şeful diplomaţiei române a abordat o serie de teme regionale, cu accent pe Vecinătatea Estică, respectiv parcursul european al Republicii Moldova.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1221

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1808

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 603

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 912

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 611

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 641

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1023

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 853

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 754

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 794

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 892

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1670

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 887

„Un actor cerebral de mare sensibilitate” Lucian Iancu, fost actor și director al Teatrului Dramatic Constanța, la ceas aniversar

02 Feb 2024 3408

Averea și interesele Cosmin Piersic, nepotul lui Florin Piersic, împuternicit șef în IPJ Constanța! Iată ce serviciu va conduce (DOCUMENTE)

26 Jan 2024 8790