Întrevederea secretarului de stat George Ciamba cu ministrul de stat german Michael Roth

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut astăzi, 4 mai 2017, o întrevedere cu ministrul de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania, Michael Roth.

Discuțiile au oferit prilejul reafirmării stadiului foarte bun al relațiilor bilaterale româno-germane, remarcându-se frecvența contactelor la nivel politic din ultimii ani, care au contribuit la o mai bună cunoaştere şi înţelegere a aşteptărilor reciproce şi a potenţialului de cooperare.

Oficialul român a evidențiat simbolistica anului 2017 în relația României cu Germania: marcarea a 25 de ani de la semnarea Tratatului bilateral privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, a 50 de ani de la re-stabilirea relațiilor diplomatice, precum și 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. A menționat, cu această ocazie, și rezultatele Comisiei guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România, desfășurată în aprilie a.c. la București.

În contextul dorinței ambelor părți de aprofundare a cooperării în plan european, secretarul de stat George Ciamba a reiterat deschiderea României pentru eforturile comune de consolidare a proiectului european, subliniind importanța solidarității și unității și coeziunii la nivel UE, inclusiv prin evitarea unor concepte care ar putea mări decalajele între statele membre și care se îndepărtează de la principiile fundamentale ale proiectului european.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întâlnire dintre operatorii turistici cu activitate pe raza județului Tulcea și factori de decizie din domeniu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 317

Volei CSM Constanța va lupta pentru locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Apr 2024 774

MEInfofrmare presa intalnire ministru - federatii sindicale educatie

02 Apr 2024 176

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți de la numeroase federații. Iată ce s-a discutat

01 Apr 2024 544

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 528

Felix Stroe anunță decizia PSD Marian Makkai, candidatul partidului pentru Primăria comunei Pecineaga, județul Constanța

19 Mar 2024 1012

ARBDD Întâlnire cu fermierii din zona brațului Chilia privind desfășurarea activităților agricole și creșterea animalelor în Delta Dunării

15 Mar 2024 457

Discuții ale ministrului Afacerilor Interne cu reprezentanții aeroporturilor din țară, inclusiv Constanța și Tulcea

11 Mar 2024 465

CSM Constanța Volei Echipa feminină Under-17, dublă victorie cu ACS Champions Sibiu, fără să piardă vreun set (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 804

Ce i-au transmis membrii TNL Constanța, primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac

25 Feb 2024 1007

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 559

ACoR Constanța Întâlnirea județeană organizată în cadrul proiectului „Forța de muncă din serviciile sociale care sprijină extinderea pachetului minim de servicii pentru copii” (GALERIE FOTO)

22 Feb 2024 752

LIVE Ministrul Mediului, Mircea Fechet, despre exploatarea turistică a plajelor din Constanța (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 980

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, vine la Constanța

20 Feb 2024 729

Întâlnire hibrid între operatorii economici din România și cei din Qatar organizată la Tulcea (GALERIE FOTO)

20 Feb 2024 514