Participarea ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a participat, în perioada 3-4 decembrie 2013, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO.
Agenda a inclus teme de interes pentru Alianţă în perioada următoare, cu accent asupra pregătirii Summit-ului NATO din 2014. Au fost abordate, în acest context, politica de parteneriate a NATO şi continuarea politicii „uşilor deschise”, perspectivele cooperării Alianţei cu Federaţia Rusă, situaţia din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, cu accent pe situaţia din Siria. Totodată, au fost abordate evoluţiile din Afganistan, viitorul prezenţei Aliate în această ţară în perioada post-2014, precum şi aspecte ale securităţii globale cu relevanţă pentru Alianţa Nord-Atlantică.

 În contextul evoluţiilor din Ucraina, statele aliate au discutat situaţia din acest stat şi au adoptat o declaraţie comună, prin care au condamnat folosirea excesivă a forţei, au îndemnat Ucraina să îşi respecte angajamentele internaţionale şi au încurajat opoziţia şi guvernul de la Kiev să se angajeze într-un dialog real, reiterând, totodată, importanţa pe care NATO o acordă Ucrainei ca partener NATO. România a fost unul dintre principalii susţinători ai elaborării unei astfel de declaraţii, dată fiind importanţa pe care o acordăm stabilităţii şi securităţii statului vecin.
Aliaţii au decis ca, în perioada următoare, în perspectiva viitorului Summit, să fie pregătit un raport de evaluare a progreselor realizate de statele aspirante, ca bază pentru o viitoare decizie. Au convenit, totodată, ca în perioada rămasă până la summit, să aibă un dialog intensificat cu cei patru – Muntenegru, Georgia, Macedonia şi Bosnia- Herţegovina – pentru a le oferi acestora ocazia de a-şi susţine cauza şi aliaţilor oportunitatea de a le acorda sprijin concret şi asistenţă în domeniile în care au nevoie.
În discuţii, şeful diplomaţiei române a promovat viziunea şi priorităţile României, cu privire la Summit-ul din 2014, evidenţiind sprijinul ţării noastre pentru conturarea unei agende consistente şi ambiţioase, în măsură să conducă la rezultate concrete şi să ofere direcţionări clare pentru viitorul Alianţei post-2014.

Ministrul român al afacerilor externe a subliniat rolul-cheie pe care Alianţa va continua să îl joace în planul securităţii internaţionale, ceea ce impune dezvoltarea unor capabilităţi adecvate, menite să furnizeze răspunsuri eficiente pentru întregul spectru de ameninţări la adresa statelor membre. În acest context, şeful diplomaţiei române a reiterat importanţa pe care România o acordă implementării iniţiativelor NATO în domeniul apărării, dar şi politicilor aliate privind combaterea noilor ameninţări, precum atacurile cu rachete balistice sau atacuri cibernetice.
Ministrul Titus Corlăţean a reafirmat necesitatea menţinerii atenţiei Alianţei asupra regiunilor învecinate, cu accent asupra Balcanilor de Vest şi a regiunii Marea Neagră - Caucazul de Sud, în condiţiile în care situaţia de securitate în aceste zone rămâne una complexă.
Demnitarul român a evidenţiat contribuţiile partenerilor la obiectivele şi misiunile NATO, pledând pentru intensificarea oportunităţilor de dialog politic între Consiliul Nord-Atlantic şi parteneri.
În ceea ce priveşte politica uşilor deschise, ministrul român de externe a subliniat necesitatea ca Alianţa să ofere tot sprijinul necesar statelor aspirante, astfel încât să poată fi obţinute progrese concrete la viitorul Summit.

Ministrul român al afacerilor externe a reiterat sprijinul pentru construirea unor relaţii de parteneriat strategic NATO-Rusia, bazată pe principiile încrederii şi transparenţei reciproce, precum şi pe respectarea angajamentelor asumate. Totodată, a reafirmat susţinerea pentru proiectele de cooperare practică dintre NATO şi Rusia, un exemplu de colaborare cu perspective deosebite fiind programul de cercetare avansată în domeniul telemedicinei desfăşurat sub egida NRC, în cadrul căruia România şi Rusia sunt co-directori de proiect.
Referitor la Afganistan, partea română a subliniat importanţa desfăşurării alegerilor prezidenţiale afgane potrivit calendarului asumat de către autorităţile de la Kabul, subliniind că securitatea acestei ţări nu poate fi privită izolat de evoluţiile generale din societatea afgană. De asemenea, a reiterat necesitatea clarificării aspectelor legale ale participării Aliaţilor şi partenerilor operaţionali la viitoarea misiune NATO Resolute Support post-2014, arătând că trimiterea de instructori şi consilieri pentru forţele afgane de securitate nu va fi posibilă în lipsa unui Acord privind statutul forţelor NATO în Afganistan.

În cadrul reuniunii NATO – Georgia, România şi-a reafirmat susţinerea pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei, precum şi pentru aspiraţiile sale euro-atlantice. A evidenţiat, de asemenea, relevanţa mandatului de Ambasadă Punct de Contact NATO pe care România îl îndeplineşte la Tbilisi (precum şi în Azerbaidjan), în perioada 2013-2014, pentru dezvoltarea dialogului şi cooperării acestei ţări cu Alianţa Nord - Atlantică.

 
În marja reuniunii ministeriale, ministrul român de externe a avut întrevederi bilaterale cu omologii din SUA şi Albania.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se reunește în această săptămână. Pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte imobiliare controversate!

15 Apr 2024 740

AJOFM invită absolvenţii din Constanța la bursa locurilor de muncă

11 Apr 2024 596

A început eclipsa totală de soare. Imagini cu fenomenul (FOTO)

08 Apr 2024 774

Locuri de muncă Constanța Oportunitate de angajare pentru medicii stomatologi. Cine scoate postul la concurs

08 Apr 2024 594

Oamenii de știință se pregătesc pentru eclipsa de soare. Ce speră aceștia să învețe?

07 Apr 2024 657

Marius Mitulescu, candidat la Primăria Constanța din partea Partidului SOS

05 Apr 2024 1011

Oportunitate de angajare în SRI! 31 martie, ultima zi pentru înscriere! Vizați, elevii claselor a XII-a și absolvenții cu diploma de bacalaureat, cu vârsta maximă de 23 de ani în anul admiterii

30 Mar 2024 1266

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 382

Se pregătește o nouă vânzare a unui teren în inima stațiunii Mamaia. Laurette Due SRL are drept de preepțiune

21 Mar 2024 960

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 977

Simona Halep va reveni în circuitul WTA! Anunțul sportivei de la malul mării

07 Mar 2024 710

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților consideră că luna martie este numită „luna femeii” deoarece se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii

03 Mar 2024 626

RAJA Constanța Premii atractive la concursul de pictură și desen Apa este Viață – ediția 2024! Doar șapte zile pentru a vă înscrie (FOTO)

21 Feb 2024 633

Administrația Chițac pregătește noi vânzări de terenuri Ce investitori au de plătit diferențe de preț pentru terenuri din stațiunea Mamaia(DOCUMENTE)

20 Feb 2024 1915

Locuri de muncă Constanța Oportunitate de angajare la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa

20 Feb 2024 1354