România, gazda unui eveniment economic de anvergură cu participanţi din regiunea Golfului

Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Secretariatul General al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) şi în colaborare cu Forum Invest Bucureşti şi cu Federaţia Camerelor de Comerţ ale CCG organizează Forumul Economic CCG - România - Bucureşti: Oportunităţi de afaceri în Europa Centrală şi de Sud-Est, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 8 - 10 martie 2011.

Iniţiativa aparţine Secretarului General al Consiliului de Cooperare al Golfului, ES Abdulrahman H. Al-Attiyah. Evenimentul este primul de această anvergură în Europa Centrală şi de Sud-Est. Au fost invitaţi să participe miniştrii economiei, industriilor şi comerţului din statele CCG, reprezentanţi ai altor ministere interesate, conducerea principalelor bănci, a camerelor de comerţ naţionale, reprezentanţi din mediul bancar-financiar, investiţional, de afaceri şi ai mediului academic.

Din România, participanţii provin din ministerele economice, Banca Naţională a României şi Eximbank, Consiliul Naţional al IMM-urilor, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, ANEIR, alte agenţii şi uniuni profesionale. Forumul va include şase paneluri: resurse naturale, energie: petrol şi gaze naturale; IT, ştiinţă şi educaţie; investiţii (piaţa financiar bancară); agricultură, cu accent pe securitatea alimentară; IMM-uri; turism, infrastructură şi construcţii. În cadrul panelurilor vor fi prezentate proiecte din aceste domenii de activitate, de interes aparte pentru economia României.

Deschiderea oficială va avea loc în data de 8 martie, iar sesiunea plenară şi grupurile de lucru se vor desfăşura la data de 9 martie. Ziua de 10 martie este dedicată discuţiilor de afaceri.

Forumul de la Bucureşti reprezintă prima etapă a unei acţiuni de anvergură menită să dezvolte contactele între reprezentanţii celor două pieţe. El va fi urmat la sfârşitul acestui an sau în prima lună a anului viitor, de o ediţie similară, organizată într-unul din statele membre CCG. Evenimentele sunt concepute astfel încât să creeze premisele unei succesiuni de forumuri, care să permită evaluarea stadiului de realizare a proiectelor convenite şi identificarea altor ocazii şi posibilităţi de cooperare.

Detalii despre Forum pot fi obţinute de pe site-ul: www.gcc-ro.org

Informaţii suplimentare

Consiliul de Cooperare pentru Statele Arabe din Golf (The Cooperation Council for the Arab States of the Gulf), cunoscut şi sub numele de Consiliul de Cooperare al Golfului, este o organizaţie regională de cooperare, înfiinţată la 25 mai 1981, din care fac parte Regatul Arabiei Saudite, Statul Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Regatul Bahrein, Sultanatul Oman şi Statul Qatar.

Secretarul General al CCG este Abdulrahman Bin Hamad Al Attiyah (Qatar), care a vizitat România în februarie 2003 şi iunie 2009. Preşedinţia prin rotaţie a organismului este asigurată în 2011 de Emiratele Arabe Unite.

Sediul Secretariatului General al CCG se află la Riad (Regatul Arabiei Saudite).

România are relaţii diplomatice cu toate statele CCG şi misiuni diplomatice la Riad, Doha, Kuweit şi Abu Dhabi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 2018

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 603

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 368

Horoscop pentru duminică, 31 martie 2024. Cheltuielile comune cu alții sunt o temă delicată pentru unii nativi

31 Mar 2024 587

Horoscop pentru sâmbătă, 30 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

30 Mar 2024 780

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20538

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 519

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 711

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31218

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5432

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 731

Horoscop pentru miercuri, 07 februarie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru unii nativi

07 Feb 2024 946

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 745

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2730

Gala Dark Knights 2024 la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 757