MDRT - Publicitate stradală

Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate.

Propunerea legislativă a venit ca răspuns la o situaţie caracterizată prin afectarea accesibilităţii, a bunei funcţionări a serviciilor şi instalaţiilor publice, prin alterarea imaginii urbane sau incomodarea traficului auto şi pietonal de dimensiunea, densitatea sau modul de amplasare a mijloacelor de publicitate stradală. În plus, angajamentele asumate de România prin Cartea de la Leipzig şi Convenţa europeană a peisajului presupun implementarea de măsuri specifice care au ca scop protecţia şi gestiunea adecvată a peisajelor.

Legea stabileşte cadrul prin care autorităţile administraţiei publice locale vor elabora regulamentul local privind amplasarea mijloacelor de publicitate, în baza cadrului general stabilit prin acest aact normativ. Prin regulamentele locale de publicitate aprobate se vor defini zone de publicitate permisă şi zone de publicitate restrânsă. Aceste zone sunt stabilite corelat cu prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate în condiţiile legii, precum şi prin regulamentele de urbanism aferente acestora, cu consultarea specialiştilor în domeniile urbanism, arhitectură, design şi peisagistică, avizate de către Comisia locală de urbanism şi amenajarea teritoriului. Proiectul stabileşte o serie de reguli privind amplasarea diferitelor tipuri de mijloace de publicitate.

Sunt descrise de asemenea situaţiile în care amplasarea mijloacelor de publicitate este interzisă: în ariile naturale protejate de interes naţional şi internaţional, cu excepţia intravilanelor incluse în acestea; pe clădirile reprezentând sedii ale autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi ale instituţiilor publice, cu excepţia afişajelor care anunţă activitatea ce se desfăşoară în interiorul sediilor; pe arbori; pe zona carosabilă a străzilor şi a drumurilor, indiferent de categoria acestora; pe obiectele de artă monumentală şi monumentele de for public; pe clădirile reprezentând monumente istorice sau componente ale unor ansambluri monument istoric, cu excepţia firmelor care anunţă activitatea ce se desfăşoară în interiorul clădirii; pe clădirile aflate în stare avansată de deteriorare, în situaţia în care amplasarea mijlocului de publicitate afectează structura de rezistenţă şi/sau stabilitatea şi integritatea elementelor constructive şi decorative ale anvelopei clădirii; în incinta şi pe elementele de împrejmuire a cimitirelor, lăcaşurilor de cult şi grădinilor publice; în zonele în care a fost restricţionată/interzisă publicitatea prin Regulamentul local privind amplasarea mijloacelor de publicitate pe teritoriul localităţii, ori, după caz, prin hotărâre a consiliului local; în intersecţii, în sensurile giratorii, în spaţiul destinat circulaţiei autovehiculelor şi semnalizării rutiere sau în alte zone în care desfăşurarea în condiţii normale a traficului ar putea fi perturbată; pe pereţii pasajelor rutiere subterane şi supraterane, ori sub poduri; pe stâlpii de susţinere a elementelor de semnalizare rutieră sau de circulaţie.

Amplasamentele aflate în proprietatea sau administrarea unităţilor administrativ teritoriale destinate montării mijloacelor de publicitate vor fi închiriate sau concesionate prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii.

Controalele referitoare la respectarea prevederilor acestei legi vor fi derulate de către Inspectoratul de Stat în Construcţii. Inspectoratul de Stat în Construcţii poate dispune oprirea executării lucrărilor de amplasare a mijloacelor de publicitate, atunci când constată că acestea se realizează cu încălcarea dispoziţiilor legale, a cerinţelor privind asigurarea calităţii în construcţii, fără proiect tehnic ori pe baza unor autorizaţii nelegal emise.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța AGOA societății Romanța Estival 2002, convocată în ședință. Ce se va discuta

27 Mar 2024 403

Modificări în firma Grand SRL! Firma fostului consul general al României la Toronto a suferit modificări

27 Mar 2024 520

Firme Constanța Mandatul directorului general al Nuclearelectrica Serv SRL, Mihai Laurenţiu Gioară, prelungit

27 Mar 2024 752

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Comat Constanța SA, convocată în ședință

27 Mar 2024 364

Univers SA s-a retras din societatea Aliment Murfatlar SRL. Iată care este noua structură a capitalului social

27 Mar 2024 404

Decizia asociaților, publicată în Monitorul Oficial Aliment Murfatlar SRL scoate la licitație un teren, situat în zona Inel I din Costanţa

27 Mar 2024 432

Firme Constanța Acționarii Service Neptun 2002 SA, în AGOA!

27 Mar 2024 302

Firme Constanța Acționarii Hotel Club Estival 2002 SA, convocați în ședință. Iată ce se va discuta

27 Mar 2024 329

Acționarii Remat Constanța SA sunt convocați în Adunare Generală Ordinară. Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru 2024, pe ordinea de zi

27 Mar 2024 308

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe A1 București - Pitești

27 Mar 2024 250

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A3

27 Mar 2024 254

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Banat Estival 2002, convocată în ședință

26 Mar 2024 446

Atenție șoferi! Două transporturi agabaritice vor porni la drum din Agigea. Ce traseu vor avea

26 Mar 2024 483

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Carmeco SA Constanța, convocată în ședință

26 Mar 2024 523

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 570