Comunicat de presa - Cum sa-si aleaga absolventii de liceu specializarea la facultate

Cum trebuie să-și aleagă absolvenții de liceu specializarea la facultate și cariera?
 
            Chiar dacă absolvenții clasei a 12-a au trecut cu brio de examenul de bacalaureat sau nu, cu toții trebuie să-și pregătească atent o strategie pentru viitorul apropiat și cel îndepărtat, deoarece adolescența se apropie de final, iar viața de adult, presărată cu multe responsabilități, se apropie cu pași repezi.

Cei care nu au luat bacalaureatul au de ales între a se pregăti mai bine și a mai încerca înca o dată sau să înceapă deja cariera, iar elevii care au trecut de ”examenul maturității” au de luat o decizie foarte importantă, de care depinde o mare parte din viața lor profesională: cum să-și aleagă specializarea la facultate, astfel încât aceasta să îi reprezinte cel mai bine dorințele și aptitudinile? Răspunsul la aceasta întrebare esențială pentru viața unui viitor student o dă psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

În opinia specialistului, tânărul este suficient de matur încât să conștientizeze ce îşi doreşte, ce îi place şi cariera care i se potrivește cel mai bine. “Dacă părinţii impun copiilor o facultate, iar acesta nu se regăseşte în acel domeniu, riscă să înceapă acea facultate, s-o  abandoneze pe parcurs, s-o termine dar să nu profeseze sau, în cea mai nefericită situaţie, să lucreze în acel domeniu, dar să trăiască eşec după eşec. Regăsim aici mulţi licenţiaţi de facultăţi care nu lucrează sau nu evoluează în acel domeniu. Pentru a cunoaşte succesul în carieră, este corect să lăsăm copilul să urmeze calea unde poate fi creativ, unde învaţă şi lucrează cu plăcere ca şi cum s-ar odihni. Veţi fi uimiţi de rezultate”, declară psihologul Maria Verdi. În același timp, specialistul consideră că visele unui tânăr în ceea ce privește specializarea la facultate sau, mai departe, cariera, apar de mici, iar un copil își construiește, în tot acest timp, un întreg sistem de valori care îl îndreaptă către o specializare sau alta. “Admirăm pe cineva bun într-un domeniu, ne dorim să fim ca el. Fiecare copil are un personaj preferat, un model în viaţă. Unele modele sunt preluate din relaţia parentală, alte modele de la personaje ce şi-au pus amprenta în viaţa copilului. Aşa se structurează scenariul personal de viaţă. Personajele preferate din primii ani de viaţă devin modelele noastre de mai târziu. Nu întâmplător, copii urmează cariera unui părinte sau a unei persoane influente. În alte situaţii, când copilul nu a perceput siguranţă, iubire în relaţia parentală, nu doreşte să continue  pe aceeaşi cale. Când copilul şi-a aşteptat părintele acasă, iar el stătea multe ore la job, în mintea lui, locul de muncă al părintelui devine concurentul lui. Va evita acea meserie”, afirmă Verdi.
 
            Psiholog: “De multe ori, cei care pică la BAC, nu o fac pentru că sunt slabi, ci pentru că din punct de vedere emoțional nu au știut să gestioneze acel moment

De regulă, orice eșec din viața unui adolescent e ridicat de acesta la nivel de dramă absolută, cu atât mai mult dacă acel eșec are legătură cu examenul de bacalaureat sau admiterea la facultate. „Încrederea în sine dispare, nu este o situaţie fericită. Dincolo de această realitate, ştim că pe moment nu putem face nimic. Urmează o perioadă în care elevul are nevoie să se regăsească pe sine. Are nevoie de suport emoţional, are nevoie  de încredere, de ascultare. Un elev bun va ajunge cu siguranţă la locul potrivit. Dacă nu a fost acum, va fi sigur data viitoare.  Alături de cei dragi, familie, prieteni, îşi va regăsi echilibrul”, consideră psihologul Maria Verdi. Totodată, specialistul afirmă că, de cele mai multe ori, un elev foarte bun, nu a picat examenul pentru ca are un IQ mic, ci pentru că din punct de vedere emoţional nu a reuşit să gestioneze acel moment. Ca o posibilă soluție de găsire a echilibrului și câștigare a încrederii în sine, psihologul îi sfătuiește pe tinerii care nu au reușit să treacă de “examenul maturității”, să participe la grupuri de dezvoltare personală și terapie individuală. Totodată, pentru următorul an de examinare, ne sfătuiește psihologul, elevul urmează să-şi stabilească o strategie de învăţare şi control emoţional, un program bine structurat, astfel încât BAC-ul să se încheie cu succes.

În tot acest proces de recâștigare a încrederii în sine, părintele joacă un rol foarte important, crede psihologul. Ei trebuie să-i ofere tot sprijinul pentru a trece peste această etapă nefastă, nu trebuie să-l certe, nu trebuie să-i reproșeze, ci trebuie să-l responsabilizeze. “Indiferent de situaţie, cu examenul de bac luat sau picat, copilul este tot un copil pentru părinte. Are nevoie încă de suţinere, de înţelegere, de acceptare, de relaxare, de refacere. Rolul părintelui este de a fi prezent în viaţa lui, nu pentru a-l controla. Cu cât suntem mai detaşaţi, mai obiectivi, copilul învaţă mai repede din greşeli. Dacă privim în istorie, multe genii au greşit nenumărat înaintea marii realizări. Dacă tânărul are nevoie de experienţe, viaţa i le va oferi. În spatele unui eşec, poate fi o mare bogăţie, încă nedescoperită. Bacul este primul examen, urmează multe altele. Este un început, nu un sfârşit”, conchide psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.