Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa

La data de 13.12.2014, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii GUŞĂ MIHAI-LUCIAN cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată şi RAICOVICI ALEXANDRU cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Din probele administrate până în acest moment în cauză, în sarcina inculpatului GUŞĂ MIHAI-LUCIAN s-a reţinut că în data de 08.12.2014, în calitate de angajat al unei firme prestatoare de servicii, în timp ce îşi desfăşura activitatea într-un dormitor aflat în incinta Bazei Militare S.U.A. Mihail Kogălniceanu, prin spargerea unui lacăt de la un dulap, a sustras două laptop-uri măricle "Dell" şi "Apple" şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpatul RAICOVICI ALEXANDRU, în calitate de angajaţi ai unei firme prestatoare de servicii, în timp ce îşi desfăşurau activitatea într-un alt dormitor aflat în incinta bazei militare menţionate, prin spargerea unui lacăt de la un dulap, au sustras două laptopuri mărcile "Dell" şi "HP".

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Post disponibil la Parchetul Judecătoriei Constanța pentru judecătorii care vor să devină procurori

09 Mar 2024 580

Situație fără precedent la DNA Constanța! Cinci procurori vor să părăsescă structura teritorială

28 Feb 2024 1244

Din 1 martie 2024 Veronica Jalbă, noul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Constanța

28 Feb 2024 933

Averea și interesele Procurorul Mihai Alexandru Stanciu va prelua șefia DNA Constanța, de la Andrei Bodean! (DOCUMENTE)

02 Feb 2024 2402

Justiție Constanța Medicul Hussein Shamieh rămâne sub control judiciar! (MINUTĂ)

30 Jan 2024 887

UPDATE Justiție Constanța. Medicul specialist în chirurgie plastică Hussein Shamieh contestă controlul judiciar

30 Jan 2024 1784

Oficial Mihai Alexandru Stanciu, un nou mandat de prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Constanța

29 Nov 2023 1190

Justiție Constanța Magistratul Corina Elena Stere, propusă adjunct în Parchetul Judecătoriei Constanța

26 Nov 2023 854

Procurorul Veronica Jalbă, adjunct al Parchetului Judecătoriei Constanța pentru trei ani

23 Nov 2023 1040

Conducerea Parchetului Judecătoriei Constanța, în atenția CSM

17 Nov 2023 934

Procurorul Veronica Jalbă, propusă adjunct în continuare al Parchetului Judecătoriei Constanța

29 Oct 2023 1009

Știri Constanța Bărbatul care a incendiat apartamentul din Techirghiol propus spre arest preventiv

23 Oct 2023 842

Cristina Beatrice Mocianu, Cristina Mocioi și Tudor Iulian Vasile Trei procurori ai PJ Constanța, promovați la Parchetul Tribunalului Constanța

19 Oct 2023 1173

Propunere arestare preventivă pentru furt calificat la Constanța

14 Sep 2023 841

Propunere arestare preventivă cu privire la tâlhărie calificată în Constanța

14 Sep 2023 975