Arestat preventiv pentru lovituri cauzatoare de moarte si incaierare

15.07.2010

C O M U N I C A T

La data de 13.07.2010 în evidenţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a fost înregistrată cauza privind pe C.  A., ş.a. faţă de care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de lovituri cauzatoare de moarte şi încăierare.

 În fapt, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 13.07.2010, în jurul orelor 04,30 inculpatul C.  A. şi cu alţi patru amici s-au încăierat în loc. Carcaliu cu un grup format din alte patru persoane, lovindu-se reciproc. Din încăierare a rezultat înjunghierea lui F.V. şi rănirea gravă a fratelui acestuia. Ulterior victima F. V. a decedat datorită deschiderii unor vase mari de sânge ca urmare a unor plăgi înjunghiate în regiunea picioarelor.

La data de 13.07.2010 au fost reţinute mai multe persoane pentru cercetări, iar la data de 14.07.2010 s-a solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului C. A., persoană care a rezultat din cercetări că a înjunghiat victima F.V. şi care a provocat decesul acesteia.

        Tribunalul Tulcea a admis propunerea parchetului, inculpatul C. A. urmând a fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv.

Cercetările continuă faţă de inculpatul C. A. pentru comiterea infracţiunilor de lovituri cauzatoare de moarte şi încăierare şi faţă de celelalte persoane pentru comiterea infracţiunii de încăierare.

 PURTĂTOR  DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL   TULCEA

PRIM -PROC. ADJ.  LAURA SUBŢIRELU

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 446

Bărbat din Năvodari, condamnat pentru trafic internaţional de droguri de mare risc

10 Apr 2024 500

Trafic de droguri, la Constanța! Cinci bărbați, din Marea Britanie, condamnați la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 461

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 861

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 944

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1361

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

27 Mar 2024 2264

Avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, declarații în dosarul crimei din Mangalia! (VIDEO)

26 Mar 2024 669

Crimă în Mamaia! Când se va pronunța Tribunalul Constanța

10 Mar 2024 1027

Cetăţean ucrainean, arestat la Constanța în vederea extrădării! (MINUTĂ)

16 Feb 2024 616

Petrof Paul, fostul șef al Vămii Constanța Sud Agigea, directorul Vămii București, arestat preventiv!

15 Feb 2024 635

Surpriză în trafic la Mangalia! Șofer cu o alcoolemie record

12 Feb 2024 681

Decizie de ultimă oră a magistraților de la Judecătoria Constanța în dosarul capturii record de substanțe dopante (MINUTA INSTANȚEI)

11 Feb 2024 1531

Caz șocant în Valu lui Traian! Un bărbat din Egipt, arestat pentru viol, la Constanța! Victima are aproape 90 de ani (MINUTĂ)

16 Jan 2024 2931

IPJ Bistrița-NăsăudCei patru bărbați reținuți rămân în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud pentru următoarele 30 de zile

16 Jan 2024 428