Cercetări faţă de Nicolae Marius, Romedea Dănuţ, Iaşar Cetin Şi Ransburg Ovidiu, persoane private de libertate în cadrul Penitenciarului Tulcea, aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav

             MINISTERUL  PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
                         TULCEA       
               Nr. 70 /VIII-3/IP/2013                                  8.07.2013      
                                                                             
                                                                                    
                                                C O M U N I C A T
 
 
Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În evidenţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a fost înregistrată la data de 7.07.2013 o cauză penală în care se efectuează cercetări faţă de NICOLAE MARIUS, ROMEDEA DĂNUŢ, IAŞAR CETIN şi RANSBURG OVIDIU, persoane private de libertate în cadrul Penitenciarului Tulcea, aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment, a rezultat faptul că în după–amiaza zilei de 7.07.2013,  pe fondul unui conflict spontan, NICOLAE MARIUS, ROMEDEA DĂNUŢ, IAŞAR CETIN şi RANSBURG OVIDIU, în timp ce se aflau în curtea de plimbare a penitenciarului Tulcea, au aplicat mai multe lovituri cu ajutorul unor obiecte tăioase, confecţionate artizanal, unor colegi de detenţie. Cele 4 victime ale conflictului au fost transportate la spital, unde li s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate. Două victime au fost supuse intervenţiilor chirurgicale, iar în prezent toate se află în afara oricărui pericol.
 
 
            PURTĂTOR  DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL   TULCEA                         
                          PRIM -PROC. ADJ.  LAURA SUBŢIRELU

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3268

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 541

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 934

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2543

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3514

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 402

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1036

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 944

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 628

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 3224

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1125

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 811

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 775

Motociclist implicat într-un accident rutier la intrare în Constanța dinspre Lazu (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1554

Accident rutier în Constanța la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Nicolae Iorga (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1182