Vasile Barote, arestat preventiv pentru lovituri cauzatoare de moarte

5.11.2010
                         
                                                C O M U N I C A T

La data de 3.11.2010 în evidenţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a fost înregistrată cauza privind pe BAROTE VASILE, de 44 de ani, faţă de care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte

          În fapt, s-a reţinut că în ziua de 16 octombrie 2010, în loc. Casimcea, sat Corugea, jud. Tulcea inculpatul BAROTE VASILE  şi–a lovit tatăl, în vârstă de 69 ani, cu obiecte contondente. După acest episod a lăsat victima fără să anunţe pe nimeni pentru a-i acorda îngrijiri medicale până ce acesta a decedat la data de 26.10.2010 ca urmare a complicaţiilor fracturilor costale.

Inculpatul BAROTE VASILE a fost reţinut de către procuror la data de 3.11.2010, iar la data de 4.11.2010 Tribunalul Tulcea a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea de arestare preventivă, urmând ca inculpatul să fie cercetat în următoarele 29 de zile în stare de arest.

PURTĂTOR  DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ  TRIBUNALUL   TULCEA                         

PRIM -PROC. ADJ.  LAURA SUBŢIRELU


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Mondiala a Osteoporozei, marcată pe 20 octombrie

20 Oct 2020 1436

#citeșteDobrogea 120 de ani de la nașterea dobrogeanului fondator al învățământului stomatologic

02 Mar 2019 2034

Sănătate De ce este vitamina D importantă pentru copii şi persoanele în vârstă

11 Apr 2016 1772

Ştiaţi că...? Se împlinesc 60 de ani de la moartea actorului James Dean

30 Sep 2015 1981

Sănătate Prevenirea osteoporozei prin adoptarea unei alimentaţii corespunzătoare

19 Sep 2015 1460

Sănătate De ce peştele este o parte importantă a unei diete sănătoase

09 Aug 2015 1878

Sănătate De ce este vitamina D importantă pentru sănătate

05 Apr 2015 1532

Ştiaţi că...? Într-o zi de 30 septembrie, James Dean, un simbol al tânărului nonconformist...

30 Sep 2014 4358