Senatori români prezenţi la Primul Forum Parlamentar organizat de către Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă

 Senatori români prezenţi la Primul Forum Parlamentar organizat de către Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă,
cu scopul angajării factorilor politici cheie în dezvoltarea și susținerea energiilor regenerabile.
 
În data de 15 ianuarie 2016  a avut loc la Abu Dhabi,  Emiratele Arabe Unite,  Primul Forum Parlamentar organizat de către Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă (IRENA), cu scopul angajării factorilor politici cheie în dezvoltarea și susținerea energiilor regenerabile. 
Cu această ocazie, într-un cadru restrâns, aproximativ 30 de parlamentari, aleși să reprezinte toate regiunile din lume, s-au întâlnit la Abu Dhabi pentru a sprijini  transformarea sistemului energetic global din perspectiva politică. Din Uniunea Europeană au participat parlamentari din Germania, Belgia, România și reprezentanți din Parlamentul European. Senatul României a fost reprezentat de către domnul senator Eugen Țapu-Nazare, președintele Comisiei economice, industrii și servicii, domnul senator Ionel-Daniel Butunoi, președintele Comisiei pentru transporturi și energie și domnul senator Petru Șerban Mihăilescu, membru al Comisiei economice, industrii și servicii și vicepreședintele Comisiei pentru regulament. 

Forumul a avut loc înaintea celei de-a șasea sesiuni a Adunării IRENA și este primul eveniment de acest fel găzduit de Agenție. Forumul și-a propus să faciliteze dialogul între parlamentari, pe tema implementării  energiei regenerabile  și a aspectelor  critice ale transformărilor energetice în curs de desfășurare peste tot în lume.
“Legiuitorii sunt actorii principali în crearea politicilor și programelor de implementare a energiei regenerabile în întreaga lume”, a spus Dir. General IRENA, Adnan Z. Amin. “Prin crearea acestei comunități a legiuitorilor care  împărtășesc interesul în domeniul regenerabilelor, putem să sprijinim mai bine eforturile lor  de a implementa energiile regenerabile în țările lor.”

 “La o lună după acordul istoric COP21,  de la Paris, parlamentarii din lumea întreagă trebuie să treacă la acțiune pentru a promova eficiența energetică, energiile regenerabile și rețelele smart în vederea tranziției la un sistem just de energie”, a spus Claude Turmes, Parlamentar European și Președinte EUFORES. “Forumul Legiuitorilor IRENA reprezintă o ocazie extraordinară  de formare a unei comunități  a practicii și muncii în comun cu aceleași obiective în drumul spre atingerea targeturilor climatice globale.”

Cu această ocazie, în intervențiile lor, senatorii români participanți la dezbateri au avut ocazia să prezinte pe scurt situația dezvoltării energiei regenerabile în România. “Creşterea investiţiilor în energia verde în plan mondial este spectaculoasă, iar în România se înregistrează acelaşi trend. Deşi pe termen scurt, eforturile financiare pentru dezvoltarea energiilor regenerabile sunt încă mari, investiţiile care se fac în cercetare şi progresele tehnologice înregistrate fac ca energiile regenerabile să reprezinte pe termen lung o soluţie viabilă pentru creşterea securităţii energetice. Practic, vorbim de valorificarea unor resurse inepuizabile care ne stau la îndemână. Și nu este vorba numai de disponibilitatea resurselor – investiţiile în acest sector creează locuri noi de muncă, stimulează cercetarea şi dezvoltarea şi într-un final, creşterea economică”. 

Direcția Presă, comunicare şi imagine

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.