Comunicat - aniversarea Regelui Mihai I

 Partidul Național Liberal adresează sincere felicitări Majestății Sale, Regele Mihai I al României, cu ocazia zilei sale de naștere. Ne reafirmăm respectul profund pentru personalitatea și realizările Majestății sale ca șef de stat și, mai recent, promotor al intereselor României ca factor de influență în rândul caselor regale ale monarhiilor europene și în rândul guvernelor democratice.

                            Partidul Național Liberal care a fost, încă de la înființarea sa, un partener al instituției monarhice în realizarea celor mai importante reforme din istoria statului modern român, vede în Regele Mihai un exemplu de cum trebuie să fie un șef de stat.
                            Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, reprezintă un reper moral al istoriei noastre, un simbol al decenței, al demnității umane și naționale.
                            Regele Mihai a condus țara într-o perioadă istorică dificilă, în care lumea se afla în plin război mondial, iar România era dominată de crize politice succesive cauzate de începutul procesului de comunizare coordonat de sovietici.

                            După actul curajos de la 23 august 1944, deși aflat la o vârstă fragedă pentru un om de stat, Majestatea Sa, Regele Mihai, a continuat să se opună, în ciuda riscuri pe care și le asuma, planului Uniunii Sovietice de instaurare a comunismului în România.
                            În anii totalitarismului roșu, Regele Mihai a constituit simbolul la care s-a raportat rezistența anticomunistă, dar și speranțele tuturor românilor pentru democrație, libertate și prosperitate.
                            Acum, la vârsta de 92 de ani, Regele Mihai rămâne una dintre personalitățile cele mai apreciate din România, iar PNL se alătură tuturor românilor care îi doresc Majestății Sale viață lungă și ani fericiți alături de poporul său.
          
25.10.2013 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța      

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 466

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 474

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3731

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 590

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 991

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2607

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3603

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 423

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1095

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 967

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 644

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4278

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1174

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 839

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 792