Câteva mii de spectatori, prezenţi în Portul Turistic Mangalia, de Ziua Marinei - 16 august 2014

Aproape zece mii de persoane, turişti şi localnici, au fost prezente vineri în Portul Turistic Mangalia la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române. Evenimentul a fost organizat de Garnizoana Mangalia şi Primăria din localitate, cuprinzând mai multe activităţi, desfăşurate atât pe apă cât şi pe uscat. La manifestări au luat parte oficiali din Armata română, reprezentanţi ai instituţiilor publice de la nivel central şi local. După arborarea drapelului la catarg, pe cheu, precum şi a drapelului şi a marelui pavoaz la navele din dispozitiv, a avut loc un ceremonial religios, care a cuprins sfinţirea unei ancore de flori şi depunerea acesteia în mare. Apoi, a fost citit ordinul comun al miniştrilor Apărării Naţionale, Afacerilor Interne şi Transporturilor, precum şi mesajul şefului SMFN. În cuvântul său, şeful Garnizoanei Mangalia, Vasile Chirilă, a vorbit despre însemnătatea acestei zile pentru Forţele Navale Române. La rândul său, primarul Mangaliei, Radu Cristian a urat "La mulţi ani!" celor care îşi aniversează astăzi onomastica, precum şi tuturor marinarilor care sărbătoresc această zi importantă pentru forţele navale române.

"Este un moment de bucurie pentru noi toţi şi în acelaşi timp un prilej de omagiere a tuturor marinarilor şi militarilor români care şi-au dat viaţa pentru apărarea ţării. Mulţumesc tuturor pentru participarea la acest eveniment de tradiţie", a mai spus edilul. Conform programului de activităţi, au urmat exerciţii de inserţie şi extracţie la şi de la obiectiv, salt liber din elicopter şi extracţie din apă, cu patru scafandri, exerciţiu de inspecţie la bordul unei nave suspecte, un exerciţiu de stingere a unui incendiu, precum şi concursuri de ambarcaţiuni cu rame şi vele, la care au luat parte bărci cu rame, schifuri, yole şi veliere, pe raza Portului Turistic. Au mai avut loc jocuri marinăreşti pe apă şi pe faleză, exerciţiu de atac/salut al aviaţiei militare, precum şi o paradă a ambarcaţiunilor. În cursul zilei mai sunt programate spectacole de muzică şi fanfară, spectacol artistic, precum şi o expoziţie de tehnică militară şi ateliere interactive. În seara zilei de vineri, are loc retragerea cu torţe şi un foc de artificii. Ulterior, în Portul turistic este programat un concert.
 
15 august 2014                                                                                Biroul de presă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1211

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1254

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1290

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1224

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1386

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1526

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1533

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1458

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1629

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1872

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3809

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6217