Sistem de supraveghere video, la Mangalia

Consiliul Local Mangalia a votat, marţi, în cadrul unei şedinţe ordinare, un proiect de hotărâre privind realizarea unui sistem de supraveghere video, în oraş şi staţiuni. Conform deciziei aleşilor locali, proiectul va fi finanţat din taxa de linişte pe care municipalitatea o încasează de la agenţii economici. Într-o primă etapă, după îndeplinirea procedurilor legale, se vor monta aproximativ 50 de camere video în cele mai importante zone ale oraşului. "În urma analizelor făcute împreună cu reprezentanţii Poliţiei, am identificat zonele cu cel mai mare risc de infracţionalitate. Acelea vor fi primele zone monitorizate video. Centrul de comandă şi supraveghere va fi la sediul Poliţiei Locale", a explicat edilul Radu Cristian. Conform datelor tehnice, întregul proiect prevede instalarea a peste 300 de camere de supraveghere, atât în Mangalia cât şi în staţiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp. "Deocamdată începem cu cele 50 de camere, iar ulterior, în funcţie de încasările taxelor extrabugetare, vom continua până la acoperirea tuturor străzilor din oraş şi staţiuni", a mai spus primarul. Potrivit statisticilor oficiale, gradul de infracţionalitate în zonele supravegheate video ar putea scădea cu până la 40%. În aceeaşi şedinţă, consilierii locali au mai votat pentru organizarea unor evenimente, cu ocazia zilei de 1 Mai, precum şi aprobarea contului de execuţie bugetară pentru anul 2014.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consilierii din Mangalia sunt de profesie contabili, jurişti şi ingineri (document)

10 Nov 2016 4214

Iniţiativă cetăţenească privind asfaltarea, pe ordinea de zi a CL Mangalia

13 Apr 2016 1881

Primăria Mangalia obține în instanță rejudecarea procesului cu S.C. Callatis Therm SA

25 Mar 2016 2443

Precizări privind proiectul Aleea Teilor

22 Mar 2016 1631

Precizări privind proiectul Aleea Teilor

21 Mar 2016 1638

În Mangalia, se reia programul de reamenajare a spațiilor verzi

15 Mar 2016 1755

Primăria Mangalia îi reangajează pe însoţitorii persoanelor cu handicap

27 Feb 2016 1777

CL Mangalia a votat taxele şi impozitele pe anul 2016

21 Dec 2015 1684

Comunicat de presă- Primăria Municipiului Mangalia - 18 decembrie 2015

18 Dec 2015 1592

Anunț de presă Primăria Mangalia Începe furnizarea agentului termic, la Mangalia

22 Oct 2015 1305

Comunicat de presă Primăria Mangalia 16 Octombrie 2015

16 Oct 2015 1412

Comunicat de presă Primăria Mangalia 16 Octombrie 2015

16 Oct 2015 1509

Comunicat Primaria Mangalia 18 Septembrie 2015

18 Sep 2015 1906

Zilele Orașului Mangalia

07 Sep 2015 1109

Ziua Porţilor Deschise, la Spitalul municipal Mangalia

20 Aug 2015 1359