Comunicat de presa - Solicitarea senatorului Titus Corlațean, legata de situatia familiei Botnariu din Norvegia, marti 22 decembrie 2015

La data de 21 decembrie 2015 senatorii Titus Corlățean (Grupul Parlamentar PSD) și Ben-Oni Ardelean (Grupul Parlamentar PNL) au inițiat și depus la Senatul României o interpelare adresată Primului-ministru Dacian Cioloș, ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu și ministrului muncii, familiei,protecției sociale și persoanelor vârstnice, Claudia-Ana Costea, în legătură cu situația familiei Marius și Ruth Bodnariu din Norvegia (anexa).

În esență, senatorii menționați solicită Guvernului României intreprinderea unor demersuri politico-diplomatice de urgență pe relația cu Guvernul norvegian pentru facilitarea reîntregirii cât mai curând posibil a familiei Bodnariu cu cei cinci copii minori care le-au fost luați în cursul lunii noiembrie de instituția norvegiană de protecția copilului (Barnevernet) printr-o interpretare considerată abuzivă a principiului “interesul superior al copilului”  și printr-o serie de acțiuni disproporționate față de situația reală din familie. Senatorii menționați solicită Guvernului României să ia în considerare inclusiv o posibilă plângere interstatală împotriva Norvegiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului fundamentată pe dispozițiile pertinente ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Interpelarea menționată a beneficiat, fapt fără precedent pentru acest tip de instrument parlamentar, de susținerea a 102 semnături apartinând senatorilor din toate grupurile parlamentare (PSD, PNL, ALDE, UDMR). 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.