Tenis Club IDU va găzdui întâlnirea România-Slovacia

Federaţia Română de Tenis va organiza întâlnirea de Cupa Davis by BNP Paribas, România-Slovacia, contând pentru turul 2 din Grupa I, Zona Euro-Africană, din perioada 17-19 iulie 2015, pe terenul central al Clubului ”IDU” din Mamaia, Constanța.
 
George Cosac, președintele Federației Române de Tenis: ”În urma solicitării noastre către cluburile din țară, pentru a găzdui întâlnirea de Cupa Davis, România-Slovacia, pe adresa federației au venit mai multe cereri. Le-am analizat pe toate și având în vedere respectarea normelor ITF în ceea ce privește organizarea unei astfel de competiții, continuarea ideii de a promova evenimentul în cât mai multe orașe din țară, precum și dorința jucătorilor și a staff-ului echipei de Cupa Davis a României, am hotărât ca de data aceasta să ajungem la Constanța, pe terenul central de la Tenis Club ”Idu”.
Vreau să le mulțumesc tuturor cluburilor care s-au arătat dornice să ne ajute și, cu siguranță, vom colabora în acest sens, cu alte ocazii.
Locul ales, unul de referință pentru o parte din echipă, sperăm să fie de bun augur pentru băieții noștri, care vor face tot posibilul să califice România în barajul spre elita mondială. Acest lucru va fi posibil și cu ajutorul fanilor pe care îi așteptăm în număr cât mai mare”.
 
Andrei Pavel, căpitanul-nejucător al echipei de Cupa Davis a României: ”Avem în față un meci foarte important, cu Slovacia, care ne poate readuce mai aproape de elita mondială. Mă bucur că orașul Constanța a fost ales să găzduiască această întâlnire. Oriunde am juca în România ne simțim ”acasă”, dar să joci în orașul natal  e o motivație în plus.
Pe lângă locul de desfășurare, susținerea suporterilor este crucială, și sunt sigur că și la Constanța vom avea fani mulți și înfocați, care vor umple arena și care ne  vor ”ridica” în momentele-cheie”.
 
Alina Idu, Manager Tenis Club Idu: "Ne onorează decizia Federației Române de Tenis privind găzduirea meciurilor de Cupa Davis. Desfășurarea acestui eveniment pentru  a doua oară la Constanța, cât și prezența costănțenilor Andrei Pavel și Horia Tecău, componenți ai echipei României, vor aduce un plus de mândrie iubitorilor de tenis de la malul mării. Tenis Club Idu  Mamaia vă așteaptă să ne bucurăm de tenis împreună".
 
Echipa, care va câștiga întâlnirea de Cupa Davis România-Slovacia, se va califica în barajul pentru Grupa Mondială, în timp ce echipa care pierde va merge în turul 1 din Grupa I, Zona Euro-Africană.
 
România și Slovacia s-au mai întâlnit o singură dată în această competiție, în 2002, în Slovacia, când tricolorii (Andrei Pavel, Adrian Voinea, Gabriel Trifu și Victor Hănescu), au câștigat întâlnirea, cu scorul de 4-1.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Cupa Davis la Mamaia Taiwan a câștigat întâlnirea cu România, după trei meciuri (GALERIE FOTO + VIDEO)

16 Sep 2023 1578

Mamaia- Destinația evenimentelor de top, și în septembrie! Festivalul Sunwaves și meciurile de tenis din Cupa Davis aduc distracție și sport la malul mării

12 Sep 2023 1085

Echipele de tenis ale României şi Poloniei sunt la egalitate, 1-1, după prima zi în Cupa Davis. Ce partide vor avea loc mâine

15 Sep 2018 2083

Tenis Club Idu Mamaia găzduieşte întâlnirea din Cupa Davis România - Slovacia

14 May 2015 1829

George Cosac crede că dublul Tecău - Mergea este de mare valoare

15 Sep 2014 2056