Comunicat de Presă - Uniunea Democrată Turcă din România - 26.08.2014

  Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada 15-23 august un proiect destinat dezvoltării relațiilor internaționale din domeniul educației. Astfel, o delegație formată din profesori de limba turcă dar și din responsabili din cadrul Ministerului Educației Naționale și ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța a vizitat instituții de învățământ din Republica Turcia și a purtat convorbiri cu membri ai Federației Cadrelor didactice din Europa și Asia (Avrasya).
  Vildan Bormambet, inspector de specialitate în cadrul MEN-Direcția Minorități,  inițiatoarea proiectului a declarat: „În acest an am decis să derulăm acest proiect în localitatea Aydin, din Turcia. Printre unitățile de învățământ vizitate se numără și Liceul de Științe din Aydiın, unitate școlară de elită care derulează numeroase proiecte Comenius cu şcoli din Europa.Conducerea Liceului de Științe și-a exprimat dorința de a se înfrăți cu un liceu din România pentru a putea derula proiecte educaționale în parteneriat. I-am propus înfrățirea cu Liceul „Dante Alighieri” din București o primă discuție între cei doi directori de licee desfășurându-se în data de 21 august.”
  Delegația de profesori din România a fost primită de Inspectorul General al Inspectoratului Școlar Județean din Aydin, doamna Pervin Tore, în data de 21 august. În cadrul discuțiilor,  inspectorul general, prof. Pervin Tore a subliniat  ideea de a dezvolta parteneriatele educaționale existente cu instituții de învățământ din România și de a încheia noi parteneriate precum cel cu Liceul „Dante Alighieri” din București. Conform declarațiilor inspectorului Vildan Bormambet există peste 50 de parteneriate încheiate între școli din România și Turcia.
  Programul delegației de profesori în Turcia a mai cuprins și  vizitarea unor vestigii istorice din Istanbul și Efes. Din delegația de profesori a făcut parte și directorul general al Direcției  Minorități din cadrul MEN, Domokoș Szöcs.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1167

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1209

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1267

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1194

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1349

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1493

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1934

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1562

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1503

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1427

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1602

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1844

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3696

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3094

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6155