Comunicat de presă Universitatea Ovidius A treia Școală de Vară de Medii Virtuale din România – „Virtual Heritage Edition” (creatiVE)

Laboratorul de Cercetare în domeniul Realitaţii Virtuale şi Augmentate (CeRVA) din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa a organizat în perioada 29 august 2014 – 8 septembrie 2014 a treia Scoală de Vară de Medii Virtuale din România – „Virtual Heritage Edition” (creatiVE). Partenerul acestei ediții a fost Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța. Ediţia din 2014 a păstrat tematica aplicării realităţii virtuale în reconstrucţia virtuală a unor artefacte arheologice descoperite în Dobrogea, concentrându-se de această dată asupra morilor de vânt provenind din zona Tulcea.

Scopul proiectului este de a iniţia şi specializa studenţi în modelarea 3D a reconstituirilor istorice, dar şi de a dezvolta spiritul de echipă al acestora. Sesiunile de lucru s-au bucurat de prezența unor specialişti invitaţi din ţară şi din străinătate, care au ținut prelegeri cu tematicile: „Tehnici de navigare și interacțiune în mediile 3D” - Prof. Ștefan-Gheorghe Pentiuc (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), „Utilizarea realității augmentate în promovarea patrimoniului cultural” - Prof. Dragoș Datcu (TU Delft), „Tehnici de digitizare a artefactelor” - Prof. Călin Neamțu (Universitatea Tehnică din Cluj) , „Modalități de interacțiune în realitate augmentată” - Prof. Dorian Gorgan (Universitatea Tehnică din Cluj), „Rolul morilor de vânt în dezvoltarea economică a Dobrogei” - Dr. Nicolae Papadopol (Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța).

Activitățile practice ale proiectului au constat în modelare 3D bazată pe fotografii şi informaţii de pe sit-ul arheologic, procesare de imagini, tehnici de iluminare și texturare a obiectelor, dar și de animare a artefactelor.
Rezultatele acestei ediții pot fi văzute pe data de 8 septembrie 2014 în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța, la intrarea în Microrezervație, în jurul orei 18.30. Totodată, aceste rezultate pot fi vizualizate și on-line pe site-ul școlii de vară http://creative.cerva.ro/ la secțiunea „Results”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1206

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1249

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1286

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1219

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1380

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1515

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1977

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1584

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1527

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1450

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1622

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1866

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3798

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3132

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6202