Conferință de închidere a proiectului Model ”meșteșugit” de formare și ocupare în regiunea Sud Est

25 iulie 2015
 
Universitatea „Ovidius” din Constanța, în calitate de beneficiar, împreună cu Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG (Structural ConsultingTM Group), Asociația Moara de Hârtie, Addwise European Expertise și Comuna Luncavița, în calitate de parteneri, anunță încheierea proiectului, Model ”meșteșugit” de formare și ocupare în regiunea Sud Est, POSDRU/137/5.2/G/135411, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
 
Conferința de închidere a proiectului se desfăşoară sâmbătă, 25 iulie 2015 în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (Sala Senatului) fiind dedicată prezentării activităților în care membrii grupului țintă au fost implicați pe toată durata implementării proiectului, dar și a rezultatelor obținute.
 
Șomeri, persoane inactive, persoane ocupate în agricultura de subzistență, persoane în căutarea unui loc de muncă, angajați și manageri din mediul rural au beneficiat de modelul ”meșteșugit” de formare și ocupare dezvoltat în Regiunea Sud Est. În ce a constat? Un prim pas a fost participarea acestora la sesiunile de informare și consiliere profesională. În funcție de abilitățile și competențele, profilul și potențialul lor, aceștia au participat la cursuri de dezvoltare competențe antreprenoriale, competențe sociale și civice, asistent relații publice și comunicare, recepționer, meșteșuguri tradiționale precum modelator ceramică, împletitor papură sau țesător manual.
 
Dintre persoanele selectate în grupul țintă 8 s-au implicat ca persoane resursă în cadrul proiectului sprijinind activităţile de formare practică în meşteşuguri iar alte peste 30 de persoane s-au angajat în activități non-agricole. 23 dintre cei care au participat la cursurile de meșteșuguri sau la cursurile de dezvoltare competențe antreprenoriale și-au deschis propriile afaceri desfășurând activități meșteșugărești, activități de turism și turism ecologic (cicloturism, plimbare cu caiacul), activități de mentorat cu copiii, comerț cu agricole textile sau diverse alte servicii la nivelul comunității în care se află. „Prin proiect s-au creat şi pus în funcţiune 23 de motoare care să dinamizeze dezvoltarea rurală non-agricolă în regiunea Sud-Est în mod sustenabil”, a afirmat managerul de proiect conf.univ.dr. Nicoleta Ramona BUNDĂ.
 
La eveniment participă membrii echipei de proiect, persoane care și-a deschis propria afacere urmare implicării lor în proiecte, reprezentanți ai presei, dar și alte persoane interesate.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 590

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 440

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 520

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 428

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 490

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 650

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 595

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 413

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 552

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 536

Workshop la Muzeul de Artă Constanța dedicat Zilei Mondiale a Artei

12 Apr 2024 350

Universitatea „Ovidius” Constanța îi va decerna titlul de „Doctor Honoris Causa” lui Andrzej Pastwa, de la Universitatea de stat Silezia, din Polonia

11 Apr 2024 621

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 723

Universitatea Ovidius din Constanța a găzduit testarea candidaților înscriși la Concursul național organizat de ANFP

05 Apr 2024 696

Studenții de la Universitatea Ovidius Constanța, în excursie de documentare

04 Apr 2024 641