Decernare Doctor Honoris Causa profesorului universitar Metin Arik

Comunicat de presă

Senatul Universităţii „Ovidius” Constanţa decernează, pe baza propunerii Facultăţii de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia petrolului, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Metin Arik, de la Universitatea Bogazici din Istambul. Ceremonia va avea loc vineri, 23 octombrie 2009, începând cu ora 12.00, în Sala Senatului Universităţii „Ovidius” (Campus I), Aleea Universităţii, nr. 1.
Personalitate de talie mondială în domeniul fizicii, profesorul Metin Arik a fost preşedinte al Uniunii Balcanice de Fizică în perioada 2006-2009 şi preşedinte al Societăţii de Fizică din Turcia între anii 1996-2000.
Pentru activitatea ştiinţifică derulată în decursul carierei sale, profesorul Metin Arik a fost distins cu numeroase premii prestigioase, dintre care amintim: Premiul pentru excelenţă în cercetare, acordat de Universitatea Bogazici din Istambul în 1999, Premiul Sedat Simavi pentru Ştiinţă, în 1989, Premiul Consiliului pentru Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică din Turcia, în 1984 etc.
Activitatea ştiinţifică a profesorului Metin Arik s-a concretizat, până în prezent, într-o impresionantă listă de peste 100 de lucrări ştiinţifice, publicate în reviste de circulaţie mondială de primă importanţă.
Contribuţia profesorului Metin Arik la  dezvoltarea relaţiilor ştiinţifice în domeniul fizicii între Universitatea Bogazici din Istambul şi Universitatea „Ovidius” din Constanţa este decisivă, acesta făcându-se remarcat de-a lungul timpului prin permanenta încurajare a  colaborării în domeniul fizicii între ţările balcanice.
Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa unui profesor şi cercetător de talia profesorului Metin Arik reprezintă un eveniment marcant în activitatea ştiinţifică a Facultăţii de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia petrolului şi a Universităţii  „Ovidius”.


Biroul de presă al Universităţii „Ovidius”
21 octombrie 2009


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 518

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1841

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1192

UPDATE George Scupra a demisionat din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din organizația județeană a PNL Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 1574

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 1387

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 682

Iată cine vrea să conducă judecătoriile din Mangalia și Medgidia! (DOCUMENTE)

05 Mar 2024 948

Mesajul lui Emil Constantinescu despre trecerea în neființă a lui Max Bădin „Regret profund că nu mai este printre noi și că nu am avut ocazia să-mi iau rămas bun”

02 Mar 2024 752

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1129

ZIUA LIVE Interviu cu Gabriel-Octavian Nicolae, președinte al Asociației Societatea Culturală „Magrin 1878”, despre proiecte și noutăți pentru pasionații de fotografie

27 Feb 2024 729

ZIUA LIVE Gabriel-Octavian Nicolae, președinte al Asociației Societatea Culturală „Magrin 1878”, despre proiecte și noutăți pentru pasionații de fotografie

26 Feb 2024 1005

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea „În România sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici”

19 Feb 2024 883

Remus Zăgan, ales președinte al Senatului Universității Maritime din Constanța. Averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 1278

Alegeri interne la UAR, Sucursala Constanța. Liviu Merdinian, președinte pentru următorii patru ani

19 Feb 2024 764

Are termen să predea absolut toate actele partidului în original Șoșoacă a divorțat politic de soțul său!

18 Feb 2024 1257