Comunicat de presa deputat Florin GHEORGHE - 16 martie 2016

Deputatul UNPR Florin Gheorghe a aflat, printr-un răspuns la o interpelare adresată domnului Viceprim-ministru Vasile Dîncu, adevăratul motiv pentru care nici măcar astăzi nu au început lucrările de reabilitare la Cazinoul din Constanţa : „Îi mulţumesc domnului Viceprim-ministru Vasile Dîncu pentru faptul că a avut curajul să scoată la suprafaţă adevăratele motive pentru care lucrările la Cazinoul din Constanţa nu au început nici astăzi, după ani buni de aşteptări. Este vorba despre firmele care au participat la celebra licitaţie demarată de Compania Naţională de Investiţii pentru reabilitarea Cazinoului, firme care sunt subiectul unor anchete penale cu privire la spălare de bani şi alte infracţiuni economice extrem de grave şi care se ceartă cu Statul român, pe obiectivul de investiţii amintit. Nici nu mai ştiu cum să reacţionez? Să mă revolt că după ani de zile, cu banii prinşi în buget, lucrările nu au demarat nici astăzi sau să mă bucur că, în urma licitaţiei, nu a fost atribuit contractul unor firme bănuite de fapte penale. Oare ce s-ar fi ales de reabilitarea cazinoului dacă una dintre aceste firme era declarată câştigătoare? Cert este că din cauza unor astfel de agenţi economici, a răfuielilor financiare în stil mafiot şi a intereselor obscure ale persoanelor care se află în spatele acestor firme, banii cetăţenilor sunt risipiţi în fiecare an, iar obiective de investiţii de interes naţional, cum este Cazinoul din Constanţa, mai au puţin şi se prăbuşesc în paragină.”

Deputatul Florin GHEORGHE consideră că modul în care şi-au bătut unii joc de soarta Cazinoului este caracteristică pentru tot modul de guvernare locală la nivelul Municipiului Constanţa: „Dacă singura problemă a Municipiului Constanţa ar fi fost reabilitarea Cazinoului, poate că nu aş fi fost atât de revoltat. Însă modul în care dispută unii contractele publice, modul în care le câştigă şi, mai ales cum le execută a făcut din Constanţa un oraş marginal al României, slab dezvoltat, cu străzi pline de găuri, cu un trafic permanent aglomerat, cu o salubrizare precară, cu spaţii publice de agrement fără verdeaţă şi tot mai nesigur pentru cetăţeni. Ne mai întrebăm apoi de ce fug turiştii în Bulgaria şi Grecia!? Până nu vom orienta resursele comunităţii către problemele comunităţii şi până nu vom elimina de la diversele licitaţii publice pe toţi mafioţii ascunşi în spatele unor firme cu nume occidentale, Constanţa nu va avea nici o şansă să se dezvolte, ci se va afunda şi mai mult.”a mai adăugat Florin GHEORGHE, deputat UNPR.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.