5,5 milioane lei alocate pentru sprijinirea temporară a producătorilor de legume și fructe

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o hotărâre, măsura excepțională de sprijin cu caracter temporar, destinată acoperirii unei părți a pierderilor suferite de producătorii agricoli din sectorul legume și fructe care au efectuat măsura de retragere de pe piață în vederea distribuirii gratuite pentru produsele menționate anterior.
 
Valoarea maximă a sprijinului financiar care se acordă organizațiilor de producători din sectorul fructelor și legumelor, precum și producătorilor care nu sunt membri ai acestor organizații este de 5,5 milioane lei și se asigură ca sprijin aferent Fondului European de Garantare Agricolă, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Sprijinul financiar acordat acoperă activitățile desfășurate în perioada dintre data de 1 iulie 2016 și până la atingerea cantității de maximum 3.000 tone.
 
Sprijinul financiar extraordinar se acordă organizațiilor de producători din sectorul fructelor și legumelor recunoscute potrivit prevederilor europene în domeniu, precum și producători de fructe și legume care nu sunt membri ai unei organizații de producători recunoscute.
 
Agenția de plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plățile până la date de 30 septembrie 2017.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul României Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 25 aprilie 2024

25 Apr 2024 240

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 240

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 491

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 290

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 433

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 278

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 571

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 346

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 327

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 273

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 726

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1004

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 397

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 395

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 450