A bătut gongul tradiţionalului festival organizat de UDTTMR Luptători, trăsuri trase de cai şi artişti din şase ţări au defilat prin Constanţa (galerie foto)

Aproximativ 1.000 de participanţi au fost prezenţi vineri la parada tradiţională care a marcat deschiderea celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional al Dansului, Cântecului şi Portului Popular Turco – Tătar, manifestare organizată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România. Manifestarea reuneşte an de an participanţi din diferite colţuri ale lumii, şi anul acesta fiind prezente ansambluri din Ucraina – Crimeea, Turcia, Macedonia, Bulgaria, Kazahstan şi, bineînţeles, România. Astfel că, timp de mai bine de o oră, pe traseul Sala Sporturilor – Bulevardul Tomis – Bulevardul Al. Lăpuşneanu – Teatrul de Vară „Soveja”, constănţenii au putut admira frumoasele costume tradiţionale specifice fiecărei ţări. Şi de data aceasta, cei care au dat culoare paradei au fost membrii tradiţionalei fanfare militare otomane, Mehter. Anul acesta, în premieră, festivalul a beneficiat de prezenţa a două astfel de fanfare, ambele din Bursa – Turcia. Costumele colorate, ţinuta, diversitatea instrumentelor sunt componente ce definesc Mehterul şi sunt detalii care, cu siguranţă, ca şi în alţi ani au rămas şi de data aceasta în memoria spectatorilor care i-au văzut atât „mărşăluind” pe străzile Constanţei, cât şi pe scena Teatrului de Vară Soveja. Tot în premieră, anul acesta constănţenii au putut admira la paradă şi impunătoarele costume ale luptătorilor tătari de odinioară, purtate, de data aceasta, de tineri tătari dobrogeni. Nu au lipsit nici de la această ediţie trăsurile trase de cai şi un public numeros care a însoţit parada pe tot traseul.
Festivalul, o punte de legătură

Tot vineri, începând cu ora 14.00, la Sala Mare a Prefecturii a avut loc o întâlnire a oficialilor străini, membri ai delegaţiilor participante la festivalul organizat de UDTTMR, şi autorităţile locale şi judeţene. Gazde au fost subprefecţii Selamet Iucsel şi Radu Volcinschi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Darie, şi viceprimarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău. Cu acest prilej, atât oficialii români, cât şi cei străini au subliniat rolul deosebit pe care autorităţile locale şi centrale îl au în viaţa comunităţilor etnice din România, sprijinul de care se bucură minorităţile, concluzia tuturor fiind aceea că această situaţie ar trebui să fie un model şi pentru alte ţări. Mulţumiri şi aprecieri au fost adresate de către oaspeţi şi preşedintelui UDTTMR, Gelil Eserghep, pentru organizarea unei manifestări atât de ample şi pentru faptul că prin intermediul acesteia păstrează şi consolidează legăturile cu comunităţile de turci şi tătari din afara României.
În acelaşi timp, reprezentanţii administraţiei publice constănţene au punctat rolul important pe care comunitatea tătară o are în România, cu precădere în Dobrogea, atât prin prisma istoriei, cât şi prin cea culturală şi economică. Întâlnirea s-a încheiat cu tradiţionalul schimb de cadouri.

Seara de vineri a adus pe scena Teatrului de Vară Soveja atât artişti din România, membri ai ansamblurilor gazdelor, dar şi ai altor comunităţi etnice din ţara noastră, cât şi dansatori şi solişti din străinătate. Pentru al doilea an consecutiv, festivalul organizat de UDTTMR s-a transformat nu numai într-un mijloc de interacţiune în spaţiul turcic, ci şi într-un mijloc de relaţionare la nivelul comunităţilor etnice din România. Alături de ansamblurile turceşti şi tătăreşti din ţară şi din străinătate, pe scena festivalului au mai urcat şi ansambluri ale comunităţilor greacă, romă, slovacă, aromână.

„Festivalul organizat de UDTTMR a devenit o tradiţie pentru Constanţa, iar noi, în calitate de organizatori, nu putem decât să ne mândrim cu acest lucru. În acelaşi timp, de la an la an ne propunem să fim mai buni, iar până acum cred că ne-am atins acest obiectiv. Nu este deloc uşor în aceste vremuri să organizezi an de an o astfel de manifestare, cu câteva sute de participanţi numai din străinătate. Este însă o datorie pe care o avem atât faţă de noi înşine, faţă de tradiţiile şi valorile noastre identitare, cât şi faţă de Dobrogea, faţă de România. Aşa cum am mai spus, noi, tătarii din România, le suntem recunoscători înaintaşilor noştri că s-au stabilit pe aceste meleaguri, în mijlocul unui popor atât de primitor. Nu în ultimul rând, pentru reuşita festivalului de anul acesta trebuie să le mulţumim atât tuturor celor care au acceptat invitaţia noastră, dar şi autorităţilor locale şi judeţene constănţene pentru susţinere şi sprijinul acordat”, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Astăzi, începând cu ora 15,00, în imediata apropiere a Teatrului de Vară Soveja va avea loc un turneu de lupte tradiţionale tătăreşti – kureş, iar de la ora 19,00, pe aceeaşi scenă va avea loc spectacolul de gală în cadrul căruia organizatorii vor acorda diplome şi plachete participanţilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 447

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 389

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 298

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 312

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 699

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 422

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 396

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 378

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 466

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 455

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 500

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 500

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 705

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 350

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 405